Business Internaţional

Schimbare în board-ul executiv de la Carrefour: Cine va fi noul CEO al departamentului de dezvoltare digitală

 Schimbare în board-ul executiv de la Carrefour: Cine va...

Autor: Corina Zamfir

09.06.2017, 19:35 252

Retailerul Carrefour a anunţat vineri că Alexandre Bompard, 44 de ani, va fi următorul director executiv pentru departamentul de dezvoltare digitală, înlocuindu-l pe Georges Plassat care va părăsi compania luna viitoare, scrie The Wall Street Journal.

Alexandre Bompard este în prezent directorul executiv al Fnac Darty.

Carrefour se luptă să facă faţă comercianţilor din mediul online, dar şi magazinelor mai mici, care sunt mai convenabil localizate şi totodată competitive.

Formatul principal al companiei Carrefour este hipermarketul, prin intermediul căruia vinde aproape orice. Însă acest model a decăzut în ultimul timp, clientela migrand către comercianţii precum Amazon, care le permite să-şi facă cumpărăturile doar cu câteva click-uri.

"Bompard va aduce potenţial pentru îmbunătăţirea capacităţii digitale, dar şi pentru creşterea flexibilităţii online şi offline", a declarat Cedric Lecasble, analist al Raymond James.

Georges Plassat a preluat conducerea Carrefour în 2012, în condiţiile în care compania suferea de câţiva ani de o scădere a vânzărilor şi de pierderi strategice.

În Franţa, el şi-a concentrat eforturile asupra strategiei de preţ a Carrefour, reducând vânzările şi menţinând preţurile scăzute pe tot parcursul anului, investind în mare măsură în revizuirea magazinelor sale.

Grupul Carrefour a terminat anul trecut cu afaceri de 8,3 mld. lei, în urcare cu 10% faţă de anul anterior şi cu peste 50% mai mari decât în 2008, ultimul an de boom economic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO