Business Internaţional

Scenariu teribil Credit Suisse: Dacă SUA intră în incapacitate de plată, PIB minus 5% şi bursa cade

Scenariu teribil făcut de Credit Suisse: Dacă SUA intră în incapacitate de plată, PIB scade cu 5% şi bursa se prăbuşeşte

Autor: Marius Oncu

28.07.2011, 17:51 3359

Dacă Statele Unite ajung în situaţia de a nu-şi plăti datoriile,economia se va contracta cu 5%, iar acţiunile s-ar prăbuşi cuaproape o treime, potrivit unei note de cercetare a Credit Suisse,citată de postul american de televiziuen CNBC.

Echipa de analişti a Credit Suisse consideră că există oprobabilitate de 50% pentru o retrogradare a Statelor Unite, însărămâne încrezătoare că o astfel de situaţie nu va conduce ladezastru.


"Credem că există o probabilitate de 50% ca Statele Unite să fieretrogradate. Aşa ceva s-ar putea întâmpla şi dacă plafonul deîndatorare al ţării este majorat. Ne îndoim că va avea mare efect",a afirmat Andrew Garthwaite, şeful diviziei de strategtie a bănciielveţiene.


Dacă plafonul îndatorării SUA nu este majorat, însă statul nu intrăîn încetare de plăţi, va urma totuşi o periaodă dificilă pentrueconomie, a avertizat el.


"Fiecare lună în care limita îndatorării nu este majorată ar puteaavea un impact negativ de 0,5-1 puncte procentuale în PIB", aafirmat Garthwaite.


În acest caz, pieţele de capital ar pierde 10-15%, determinândCongresul să găsească o soluţie. Investitorii, în opiniaanalistului Credit Suisse, ar trebuie să se orienteze cătreacţiunile mai sigure şi să renunţe la plasamentele în dolari.


Totuşi, cel mai pesimist scenariu este intrarea SUA în încetare deplăţi.


"Aşa ceva este puţin probabil, dar dacă se întâmplă, PIB-ul arputea să scadă cu 5%, iar acţiunile cu 30%", a spus Garthwaite.


Într-o astfel de situaţie dezastroasă, analistul Credit Suisserecomandă acţiunile companiilor care dispun de lichidităţiimportante, precum Centrica, Sanofi, Novartis, Compass, Pfizer,Philip Morris sau Merck.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO