Business Internaţional

Scandalul Parmalat trimite unde de soc in Europa. Filiala ungara este prima afectata

15.01.2004, 00:00 180



Unda de soc provocata de prabusirea gigantului de lactate Parmalat continua sa afecteze din ce in ce mai multe companii europene care au fost in contact, intr-un fel saul altul, cu concernul italian.



Conform unor informatii furnizate de surse din cadrul industriei maghiare de lactate, subsidiara maghiara a Parmalat se confrunta cu dificultati din ce in ce mai serioase. "Compania se afla intr-o situatie difificila. Toate platile si deciziile trebuie sa fie aprobate de la sediul central," a declarat, saptamana trecuta, un director executiv apropiat subsidiarei maghiare. "Toate platile sunt in intarziere; s-ar putea sa vedem compania scoasa la vanzare".



Surse de pe piata afirma ca directorul executiv al Parmalat Hungaria Rt's va vizita peste cateva zile sediul italian al grupului pentru a analiza soarta subsidiarei si a stabili o noua strategie.



Managerii maghiari au declarat recent ca nu le este permis sa dea declaratii presei fara autorizatia companiei mama. Debitele companiei catre furnizorii maghiari de lapte si-au depasit scadenta, in medie, cu o luna si jumatate.



Parmalat Hungaria ocupa locul sase in randul producatorilor locali, cu o cota de piata de 5%-6%, in timp ce Freisland Hungaria ocupa numarul unu, cu o cota de piata de 25%.





Rusia este in afara pericolului



Agonia concernului italian Parmalat nu are nici o influenta asupra activitatii subsidirei rusesti, Urallat, a declarat directorul companiei cu sediul in Berezovsky, Sergei Suyetin. "Subsidiara isi desfasoara activitatea cu succes, incheind anul 2003 pe profit," a aratat Suyetin, adaugand ca productia companiei a cunoscut in 2003 un salt de 25%.



Acesta a refuzat insa sa divulge date financiare, invocand dreptul la confidentialitatea comerciala. In prezent, productia fabricii rusesti se ridica la 40 de tone de produse lactate zilnic.



In Rusia, Parmalat mai controleaza fabrica din Begorod, precum si patru centre de distributie. Conform statisticilor, cota de piata a companiei rusesti se ridica la 4%.





Tetra Pak intra in scena



Tetra Pak, producatorul suedez de ambalaje, este ultima companie implicata in scandalul Parmalat. Conform unui raport realizat de o publicatie italiana, directorul financiar al grupului, Fausto Tonna, a declarat ca Tetra Pak a efectuat plati, aferente unor discounturi, catre un cont aflat la dispozitia personala a lui Calisto Tanzi, fondatorul Parmalat. Citand declaratia lui Tonna data anchetatorilor, ziarul italian a aratat ca din 1996 si pana anul trecut, Tanzi si familia sa au primit de la Tetra Pak o suma de 70 de milioane de euro.



Compania suedeza a anuntat, marti, ca ancheta interna a revelat ca s-au efectuat plati catre cinci societati diferite avand legaturi cu Parmalat, incepand din 1995, dar ca nu au fost descoperite plati catre familia fondatoare a grupului insolvabil italian.



"Societatile respective sunt Parmalat USA, Camfield din Singapore, Carital Food Distribution din CuraA§ao, Parmalat Capital Finance din Malta si Parmalat Trading, tot din Malta", a explicat cu ocazia unei conferinte de presa Jorgen Haglind, directorul directiei de informare din cadrul Tetra Pak, important producator de ambalaje pentru lapte si bauturi racoritoare.



El a adaugat ca firma suedeza nu cunostea cine controla companiile, dar ca Parmalat a solicitat ca platile sa fie efectuate in contul acestora.



Totodata, Haglind a precizat ca valoarea medie a acestor plati a atins 12,2 milioane de euro pe an, in perioada 1995-2003. In acest interval, vanzarile anuale ale Tetra Pak catre grupul agro-alimentar italian s-au ridicat, in medie, la 224,4 milioane de euro. Parmalat este cel de-al treilea client ca marime al grupului suedez.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO