Business Internaţional

Scandalul LIBOR ar putea produce dosare penale în SUA în vară, Londra vrea să "prindă" şi alte bănci

Scandalul LIBOR ar putea produce dosare penale în SUA în vară, Londra vrea să "prindă" şi alte bănci

Autor: Vlad Popescu

16.07.2012, 10:24 300

Traderii băncii Barclays aparent implicaţi în manipularea indicelui LIBOR în perioada 2005-2007 ar putea fi puşi sub urmărire penală de către autorităţile din Statele Unite în această vară, a declarat pentru Bloomberg o sursă de la Washington, apropiată anchetei derulate de Departamentul Justiţiei.

La Londra, preşedintele Autorităţii Serviciilor Financiare, Adair Turner, va fi audiat luni în Parlament alături de alţi doi oficiali ai agenţiei, politicienii urmând să ceară informaţii privind extinderea anchetei dincolo de Barclays.

Barclays, a doua mare bancă britanică după active, a recunoscut că a participat la manipularea indicelui LIBOR, care măsoară zilnic dobânzile de pe piaţa interbancară, în diverse valute şi cu diferite maturităţi, influenţând costul creditelor şi activelor de credit, de la ipoteci şi împrumuturi către companii la obligaţiuni şi derivate financiare complexe. Banca a căzut la înţelegere cu autorităţile din Statele Unite şi Marea Britanie, angajându-se la plata unei amenzi de 290 milioane lire sterline (450 milioane dolari). Cei mai importanţi oameni ai băncii au demisionat pe rând în câteva zile.

Încrederea pieţelor în obiectivitatea London Interbank Offered Rate (LIBOR) a fost grav afectată de scandalul Barclays, iar informaţiile disponibile în prezent implică în investigaţia mondială, derulată în America de Nord, Europa şi Asia, 18 bănci şi case de brokeraj internaţionale.

Autorităţile americane încearcă să negocieze şi cu alte bănci înţelegeri similare cu cea semnată de Barclays, a afirmat sursa citată, însă consecinţele extrem de negative suferite de Barclays - lovitura de imagine şi demisia celor mai importanţi trei executivi - ar putea descuraja alte instituţii de credit.

În Marea Britanie, Autoritatea Serviciilor Financiare speră să încheie de asemenea noi înţelegeri cu băncile până la sfârşitul acestui an.

Indicele LIBOR este derivat dintr-un sondaj zilnic al dobânzilor la care se împrumută cele mai mari bănci, calculat la Londra de Asociaţia Bancherilor Britanici. Băncile trebuie să estimeze cât le-ar costa împrumuturile reciproce la 15 maturităţi diferite, de la o zi până la un an, în dolari, euro, yeni japonezi şi franci elveţieni. Pentru împrumuturile denominate în dolari sunt sondate 18 bănci internaţionale.

Agenţia împotriva fraudelor serioase din Marea Britanie a deschis o anchetă penală privind manipularea dobânzilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO