Business Internaţional

Scandalul de la banca centrală a Elveţiei ia amploare: şeful instituţiei este acuzat de insider trading

Scandalul de la banca centrală a Elveţiei ia amploare: şeful instituţiei este acuzat de insider trading

Philipp Hildebrand

Autor: Alexandru Stefan Matei

05.01.2012, 13:06 997

Banca centrală a Elveţiei se află în mijlocul unui scandal monstru de insider trading după ce preşedintele Philipp Hildebrand a fost acuzat de speculaţii prin intermediul tranzacţiilor monetare cu câteva săptămâni înainte de a lua decizia de a lega cursul francului elveţian de euro, scrie The Guardian.

Acuzaţiile au fost făcute de săptămânalul Die Weltwoche într-un comunicat înainte ca cel mai recent număr al său să iasă pe piaţă astăzi. Publicaţia susţine că presupunerile conform cărora soţia lui Hildebrand este responsabilă pentru tranzacţii sunt greşite şi că şeful băncii centrale a Elveţiei este cel care s-a aflat în spatele tranzacţiilor valutare care au dus la demararea unei anchete de către instituţia la care lucrează.

Hildebrand a mai făcut câteva tranzacţii cu dolari şi euro pe piaţa monetară între martie şi octombrie anul trecut, conform Die Wetlwoche, publicaţie apropiată de Partidul Poporului Elveţian, de extremă dreaptă.

Hildebrand ar fi cumpărat numai în martie dolari în valoare de 1,1 mil. franci, conform documentelor bancare ce au intrat în posesia publicaţiei. Banca ce s-a ocupat de tranzacţii, Banque Sarasin, a anunţat că un angajat a transmis informaţii despre clienţi unui avocat apropiat de Partidul Poporului. Angajatul a părăsit banca şi ar putea suporta consecinţe legale pentru fapta sa.

Fostul angajat al băncii ar fi depus o plângere de insider trading împotriva lui Hildebrand. "Avem toate documentele bancare relevante, plus o confirmare verbală din partea unui angajat al băncii, care arată că Hildebrand în persoană, nu soţia sa, a ordonat tranzacţiile", a declarat redactorul-şef adjunct al Die Weltwoche Philipp Gut.

Hildebrand ar fi cumpărat mai mult de 500.000 de dolari în două tranzacţii datate pe 15 august, pe care i-a vândut în septembrie cu un profit de 75.000 de franci. În august dolarul valora 0,79 franci, comparatic cu 0,92 franci la începutul lui octombrie.

"Sunt speculaţii clasice pe forex", a spus Gut. "Singura opţiune a lui Hildebrand este să demisioneze".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO