Business Internaţional

Scandal la US Open: Serena Williams a pierdut finala şi s-a certat cu organizatorii

Scandal la US Open: Serena Williams a pierdut finala şi...

Autor: Andrei Pal, Mediafax

09.09.2018, 15:30 506

Serena Williams (36 de ani) a provocat un scandal monstru în finala US Open, pe care a pierdut-o în favoarea lui Naomi Osaka, scor 6-2, 6-4. 

Americanca s-a certat cu arbitrii, cu supervizorii şi a fost penalizată cu un game, iar organizatorii turneului din SUA au avut o reacţie neaşteptată: au lăudat-o pe Serena şi, indirect, i-au cerut scuze printr-un comunicat.

Organizatorii US Open au ţinut însă să o felicite pe Serena Williams pentru modul în care s-a comportat în momentul festivităţii de premiere.

"Ceea ce Serena a făcut pe podium astăzi a arătat o clasa măreaţă şi mult fair-play. Acesta a fost momentul lui Naomi, dar Serena şi-a dorit să se bucure de el. A fost o mişcare de clasa din partea unei mari campioane. Ceea ce Serena a reuşit în acest an a fost cu adevărat incredibil. Continuă să fie o inspiraţie!", a declarat Katrina Adams, preşedintele Federaţiei Americane de Tenis, organizatoare turneului.

Poziţia organizatorilor a fost una în care cer scuze indirect Serenei Williams, care i-a şi strigat arbitrului în timpul finalei că trebuie să îşi ceară scuze pentru a ceea ce a provocat.

"Decizia arbitrului de scaun a fost finală şi nu putea fi revizuită de arbitrul turneului sau de supervizorul, după ce aceştia au fost chemaţi pe teren", se arată în comunicatul remis presei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO