Caută doar în titlu
Business Internaţional

S-a prăbuşit bursa din Jakarta. La propriu. Tavanul clădirii în care se afla bursa Indoneziană a căzut, rănind 72 de persoane

Zeci de oameni au fost răniţi după ce etajul doi al turnului care găzduieşte bursa din Jakarta s-a prăbuşit luni, potrivit Business Insider.

Cel puţin 72 de oameni au fost duşi la spitalele locale de urgenţă, a transmis Argo Yuwono, comisar în cadrul poliţiei din Jakarta, transmite CNN.

Corespondentul Business Insider, Adam Harvey a transmis că tavanul holului s-a prăbuşit peste recepţie, unde este situată o cafenea Starbucks.

Un angajat de la etajul 23 a spus că a simţit clădirea clătinându-se după ce a auzit un zgomot puternic. Clădirea a fost evacuată. Un angajat al Băncii Mondiale, care are biroul în aceeaşi clădire, a spus pentru BBC că nivelul mezanin s-a prăbuşit.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a transmis pentru MetroTV că „investigaţiile sunt în curs cu privire la cauza incidentului, dar prioritatea o reprezintă posibilele victime”.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 12.30, în mijlocul pauzei de tranzacţionare.

„Membrii bursei sunt conectaţi şi în siguranţă. Sistemul bursier nu este afectat”, spune şeful bursei, Tito Sulistio, citat de Reuters.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.