Business Internaţional

O româncă din Galaţi poate deveni miliardară: John Paulson, unul dintre cei mai cunoscuţi investitori de pe Wall Street, care a câştigat 20 mld. dolari şi care pariază acum că România pierde procesul cu Roşia Montană, divorţează de Jenny, secretarea de care s-a îndrăgostit după 200 de mese luate împreună

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Sursa foto: Profimediaimages.ro

Autor: Eduard Ivanovici

26.09.2021, 00:02 44240

John şi Jenny Paulson divorţează după 20 de ani de căsnicie, decizie care va remodela una dintre cele mai mari averi din Statele Unite, relatează Bloomberg.

Anterior, The New York Post a raportat că John şi Jenny Paulson nu au încheiat niciun contract prenupţial, citând o sursă familiară cu situaţia.

John Paulson, 65 de ani, deţine o avere netă de 4,8 miliarde de dolari, sumă obţinută în mare parte datorită pariului pe care l-a plasat împotriva pieţei imobiliare din Statele Unite înaintea crizei financiare din 2008. De asemenea, el deţinea în 2019 circa 1,9 miliarde de dolari în cadrul fundaţiei familiei Paulson.

Născută în Galaţi, Jenny Paulson, 50 de ani, şi-a întâlnit soţul cu mult timp înainte ca acesta să devină faimos. El a angajat-o ca asistentă la scurt timp după ce Jenny obţinuse azil politic în SUA şi, pe măsură ce se apropia de 45 de ani, a decis că a sosit momentul să se căsătorească, Jenny având „personalitatea îmbucurătoare pe care o căuta”, conform cărţii „The Greatest  Trade Ever”, de Gregory Zuckerman.

Roşia Montană a fost introdusă în patrimoniul UNESCO. Acum problema se duce la Washington, unde continuă procesul prin care Gabriel Resources speră să obţină despăgubiri de 4-5 mld. dolari

„Jenny nu consuma alcool, nu fuma şi nu ieşea noaptea în oraş. Era o gură de aer proaspăt”, spune Paulson. El a invitat-o în oraş timp de un an, însă Jenny a insistat prin a-i spune că, mai întâi, trebuie să o concedieze şi să îi găsească un alt loc de muncă.

Într-un final, a fost de acord să ia masa împreună şi, după mai bine de 200 de întâlniri, John şi-a găsit curajul de a o cere în căsătorie.

Alături de mai mulţi investitori, John Paulson a câştigat aproximativ 20 de miliarde de dolari în momentul în care s-au prăbuşit creditele ipotecare subprime şi au provocat cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresiune a anilor 1930.

În urmă cu doi ani, John Paulson şi-a transformat fondul de hedging într-o afacere de familie, după ce activele au scăzut de la 38 de miliarde de dolari în 2011 la 9 miliarde de dolari în 2019.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO