Business Internaţional

RioTinto are planuri mari de dezvoltare a unui ecosistem de baterii pentru maşini electrice în Europa în care Serbia joacă un rol central

Compania minieră internaţională Rio Tinto îşi desfăşoară în mod activ planurile de construire a unei gigafabrici de baterii pentru maşini electrice în Serbia, a declarat compania în momentul anunţării unei investiţii în compania slovacă InoBat Auto, relatează Intellinews.

Grupul a declarat că intenţionează să susţină construcţia unei gigafabrici de către InoBat în Serbia, unde acesta îşi dezvoltă proiectul Jadar din sectorul extracţiei de litiu.

Rio Tinto a decis să susţină finalizarea unui centru R&D şi unei linii pilot de baterii în Voderady, Serbia, de către InoBat, o companie care are în plan construirea unui număr de gigafabrici, inclusiv în Serbia, se arată într-un comunicat al companiei, potrivit Seenews.

Rio Tinto încearcă să-şi dezvolte în continuare proiectul Jadar din Serbia, însă opoziţia comunităţii locale faţă de acesta este foarte mare. Dacă proiectul va merge mai departe, acesta va produce carbonat de litiu pentru baterii folosite pentru maşini electrice şi alte aplicaţii.

Proiectul de 2,4 miliarde de dolari din Serbia are potenţialul de a produce aproximativ 58.000 de tone de carbonat de litiu, făcând din Rio Tinto cea mai mare sursă de litiu din Europa pentru următorii 15 ani cel puţin, notează Intellinews.

Serbia vrea să atragă investiţii private de 1,5 miliarde de euro prin intermediul proiectului Jadar, care deţine aproximativ 10% din rezervele de litiu globale. Ţara intenţionează să interzică exportul de litiu din depozitul Jadar în încercarea de a deveni un hub european pentru producţia de baterii, maşini electrice şi alte produse ce conţin litiu, anunţa recent premierul sârb Ana Brnabic.

În Serbia se mai află în dezvoltare şi proiectul Rekovac al Jadar Resources, localizat în apropiere de oraşele Jagodina şi Kragujevac, la 110 km de Belgrad.

În afară de Rio Tinto, Jadar Lithium cu sediul în Australia explorează de asemenea cât litiu există în Serbia. Jadar Lithium, care include un grup de investitori necunoscuţi reprezentaţi de JPMorgan Chase, nu a indicat clar în ce zonă îşi desfăşoară căutările.

Luke Martino, preşedintele Jadar Lithium, declara la un moment dat că Serbia ar putea deveni un hub pentru industrie.

De asemenea, Volt Resources poartă discuţii pentru obţinerea de autorizaţii de exploatare a litiului în Serbia.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.