Business Internaţional

Rezerva Federală a transferat anul trecut Trezoreriei SUA profituri în scădere cu 12%

Rezerva Federală a transferat anul trecut Trezoreriei...

Autor: Marius Oncu

10.01.2014, 19:17 241

Profitul Fed a fost obţinut din programul de măsuri neconvenţionale, destinat susţinerii economiei SUA. Portofoliul de active a depăşit 4.000 de miliarde de dolari, în urma achiziţiilor de obligaţiuni prin care Fed introduce lichidităţi în sistemul financiar.

Banca a anunţat în decembrie că va reduce din ianuarie achiziţiile lunare de obligaţiuni de la 85 de miliarde de dolari pe lună la 75 de miliarde de dolari, ca urmare a îmbunătăţirii situaţiei economiei SUA.

Instituţia foloseşte câştigurile pentru a acoperi cheltuielile operaţionale şi transmite o mare parte din fondurile rămase Trezoreriei.

Preşedintele Fed, Ben Bernanke, a declarat că, începând din 2009, banca a transferat statului peste 350 de miliarde de dolari, echivalentul sumelor virate pe parcursul a 18 ani de dinaintea crizei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO