Business Internaţional

Revoluţia roboţilor: La cât ar putea ajunge piaţa automatizării în 2020

Revoluţia roboţilor: La cât ar putea ajunge piaţa automatizării în 2020

Foto: Shutterstock

Autor: Anca Dumitrescu

11.03.2013, 19:20 971

Din anii '50, când a început dezvoltarea filmelor de science fiction, oamenii au început să urmărească evoluţia roboţilor. Dar în loc să se teamă de aceste maşini, oamenii ar trebui să vadă cum să investească în ei, a declarat James Ross, manager de portofoliu la Alliance Bernstein, care crede că sectorul de profil ajunge la o masă critică, fiind pregătit pentru dezvoltare, având în vedere progresele care au avut loc în tehnologie.

"Anticipăm o schimbare rapidă a pieţei automatizării în următorii câţiva ani. Acum este de circa 100 de miliarde de dolari şi ne aşteptăm la o creştere de patru ori până în 2020, urmând să ajungă la egalitate cu comerţul electronic?, potrivit unei note de cercetare a analistului.

Între companiile interesante pentru plasamente în acţiuni se află Proto Labs şi Stratasys, specializate în crearea de obiecte solide tridimensionale obţinute din modele digitale.

"Este o tehnologie cu potenţial uriaş. Va schimba industria prelucrătoare tradiţională. Nu va fi nevoie de atât de multe fabrici în China sau Africa, dacă se va dezvolta", a arătat Ross.

Alte tehnologii care sunt în dezvoltare sunt cele pentru maşinile fără şoferi şi roboţii pentru curăţenia casnică.

"Ştiu că aceste lucruri sună a science fiction, dar devin practic ştiinţă reală", a spus el.

O altă investiţie bună ar fi cea în acţiuni ale companiei FANUC, cel mai mare producător mondial de roboţi industriali, care fabrică roboţi utilizaţi în industria chineză, ca şi Intuitive Surgical, furnizor de roboţi chirurgicali.

Alliance Bernstein anticipează că vor exista două etape clare în "revoluţia automatizării". Va începe cu industria prelucrătoare, care va urca rata de creştere a pieţei mondiale a automatizărilor de la 6,5% în prezent la peste 20% după 2015. În a doua etapă, până în 2020, automatizările se vor extinde în sectorul serviciilor.

Hans Redeker, director la Morgan Stanley, consideră că viitoarea revoluţie robotică poate fi realizată dacă va exista cerere, iar aceasta poate fi încurajată de furnizori.

Dacă va avea loc o combinaţie a acestei revoluţii tehnologice, a apariţiei unor noi produse, cu schimbarea politicilor fiscale ale guvernelor, atunci putem fi optimişti, a spus Redeker.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO