Caută doar în titlu
Business Internaţional

Revolut le va permite angajaţilor să lucreze două luni pe an în afara ţării, semn că firmele sunt dispuse să ofere mai multă flexibilitate staffului. Doar 2% dintre angajaţii companiei doresc să lucreze în fiecare zi la birou

Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri europene, cu 15 milioane de utilizatori la nivel mondial, le va oferi angajaţilor ocazia de a lucra peste hotare două luni pe an, transmite Bloomberg.

Stafful care „doreşte să lucreze în afara ţării din motive care au sau nu de a face cu locul de muncă vor putea face acest lucru timp de 60 de zile într-o perioadă de 12 luni”, a declarat firma.

Angajaţii vor putea beneficia de măsură odată ce vor fi ridicate restricţiile de circulaţie impuse de COVID-19 şi vor fi nevoiţi să respecte măsurile sanitare din ţările în care intenţionează să ajungă.

Decizia subliniază gradul ridicat de flexibilitate pe care încep să îl ofere companiile, având în vedere că pandemia a accelerat tranziţia către telemuncă în aproape toate colţurile lumii. Până şi băncile tradiţionale încep să se adapteze: Standard Chartered a anunţat că va aplica un program hibrid de muncă, în timp ce alţi creditori plănuiesc să micşoreze spaţiile dedicate birourilor.

Peste 56% dintre angajaţii fintech-ului doresc să lucreze de acasă între două şi patru zile pe săptămână, iar 36% preferă să lucreze în permanenţă în regim remote, conform unui sondaj realizat de Revolut. Doar 2% dintre respondenţi au declarat că preferă să muncească în fiecare zi la birou.

În urmă cu o lună, Revolut a primit licenţă bancară în România, depozitele clienţilor intrând sub protecţia Schemei Europene de Garantare a Depozitelor, în limita a 100.000 de euro.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.