Cand vine vorba despre orez, India, Vietnam, China si alte 11 tari au limitat sau chiar interzis exporturile, scrie The New York Times. Alte cincisprezece tari, printre care Pakistan si Bolivia, au redus mult sau chiar stopat exporturile de grau. Unele au limitat insa exporturile de porumb, iar Kazahstanul a restrictionat exporturile de seminte de floarea-soarelui.
Toate aceste restrictii ingreuneaza si mai mult situatia tarilor sarace, care depind de aceste importuri pentru a supravietui. Limitarea exporturilor forteaza multe tari care depind de ajutoarele din strainatate sa sufere de foame.
"Este evident ca aceste restrictii ale exporturilor duc la cresterea preturilor la combustibili", a declarat Pascal Lamy, directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului.
"Oamenii sunt cuprinsi de panica si de aceea cumpara tot mai mult, ma rog, cei cu bani cumpara tot mai mult", a declarat Conching Vasquez, vanzatoare de orez din Los Banos, Filipine, cel mai mare importator de orez din lume. Clientii ei cumpara acum peste trei tone si jumatate de orez pe zi fata de doua tone si jumatate anul trecut.
Restrictiile impuse recent nu sunt decat simptome ale unei afectiuni cronice mai vechi. Incepand cu 1980, comertul cu produse alimentare a evoluat foarte putin, in ciuda evolutiei serviciilor si a altor produse, care s-au triplat, pentru a face fata inflatiei. In schimb, alimentele au constituit dintotdeauna un set de reguli stricte si restrictii sub forma de tarife, taxe si subventii.
Acum, cand fermele din Australia sunt rapuse de seceta, iar Argentina se lupta cu grevele muncitorilor, lumea este tot mai dependenta de cateva tari, printre care Thailanda, Brazilia, Canada si Statele Unite, care inca mai exporta cantitati masive de alimente.
In Bangkok, muncitorii din port cara zilnic saci de 50 de kilograme de orez pe care ii incarca pentru export catre Filipine. Numai din acest port pleaca anual un milion de tone de orez cu aceeasi destinatie. "Lucrez aici de 28 de ani si nu am vazut niciodata un asemenea volum ca acum", a declarat Suchart Wuthiwaropas, asistent manager al portului.
Grupuri de lobby puternice din tarile emisferei nordice, din Japonia pana in Europa de Vest si Statele Unite au protejat de-a lungul timpului fermierii asa cum muncitorii din fabricile din Detroit nici nu au visat vreodata.
Japonezii isi protejeaza industria producatoare de orez in asa fel incat este aproape imposibil pentru marfurile din import sa concureze cu cele locale. Uniunea Europeana limiteaza in mod strict importurile de carne de vita si produsele din carne de pui, in timp ce Polonia reglementeaza chiar si importurile de soia.
"Toate tarile trebuie sa asigure in primul rand securitatea si hrana de care are nevoie propriul popor", a declarat Kamal Nath, ministrul comertului si industriei din India, care a oprit exporturile uleiurilor vegetale si al tuturor alimentelor in afara de cele mai scumpe sortimente de orez.
Cu toate acestea, dupa cum a declarat si Susan Schwab, reprezentantul Statelor Unite pe probleme de comert, "decizia unui stat de a promova securitatea hranei pentru propriul popor inseamna insecuritatea hranei pentru un altul".
Organizatiile internationale de ajutorare incearca sa ofere asistenta popoarelor care nu isi mai permit alimente la preturile crescute din prezent, dar acest demers este unul dificil. "Ne este destul de greu sa achizitionam stocurile de care avem nevoie pentru operatiuni de urgenta", a declarat Josette Sheeran, director executiv la World Food Program din Roma.
Restrictiile au intarziat eforturile depuse de diferite organizatii pentru a administra alimente oamenilor saraci din Somalia si Afganistan. Programul de alimentatie furniza cereale cumparate de la comerciantii pakistanezi sau din rezervele nationale. Cand pakistanezii au restrictionat exporturile de grau in aceasta primavara, programul a fost fortat sa gaseasca alti furnizori, ceea ce a generat luni intregi de intarzieri in livrarea alimentelor.
"Am fost nevoiti sa reducem scara operatiunilor noastre deoarece a trebuit sa ne recalculam limitele proviziilor", a declarat Ramiro Lopes da Silva, director de transport si aprovizionare in cadrul programului. "Acest lucru a insemnat ca acei oameni au ramas fara ratiile de hrana o anumita perioada sau au fost nevoiti sa supravietuiasca cu numai jumatate din cantitati. In cazul Afganistanului, unii oameni nu au mai intrat in program din aceasta cauza", a adaugat Da Silva.
Problemele recente au redeschis o disputa foarte veche. Este oare mai bine ca o tara sa cultive doar produsele cel mai bine adaptate la solul respectiv si apoi sa schimbe surplusul pe produse complementare? Sau poate ca solutia consta in specializarea unei tari pe producerea anumitor bunuri sau servicii pe care ar putea mai apoi sa le schimbe pe alimente? O a treia varianta presupune concentrarea energiei pe cultivarea tuturor alimentelor care pot fi cultivate sau crescute pe teritoriul unei tari, pentru ca autoaprovizionarea sa fie de ajuns pentru supravietuirea populatiei.
Pana acum, majoritatea tarilor lumii au mers pe varianta celui mai bun produs national, urmat de vanzarea surplusului si achizitionarea de alte bunuri alimentare cu banii obtinuti din aceasta. Conditiile climatice fac imposibila pentru unele tari cultivarea tuturor cerealelor de care au nevoie. "Daca Egiptul ar trebui sa se autoaprovizioneze, Nilul ar seca in scurt timp", a declarat Lamy. "Daca toate tarile din lume ar decide sa isi produca singure intreaga cantitate necesara de hrana, am avea parte de zone cu foamete si mult mai putine alimente la nivel global", a declarat Schwab.
Cu toate acestea, sa te bazezi pe importuri poate deveni un risc prea mare, mai ales cand tarile exportatoare inchid tot mai des robinetul.
O regula obscura a Organizatiei Mondiale a Comertului cere membrilor sai sa anunte agentia din timp cand se decid sa aplice restrictii la exporturi. Cu toate acestea, nu exista penalizari pentru ignorarea acestei reguli si niciuna dintre tarile care au impus restrictii la exporturi in ultimii ani nu s-a conformat.
"Principala cauza a cresterii preturilor la orez este cresterea costurilor de plantare a acestuia", a declarat Surapong Suebwonglee, ministrul de finante al Thailandei, tara cu cele mai mari exporturi de orez din lume.
India si alte cateva tari, precum si unele organizatii nonprofit au argumentat ca solutia specializarii unei tari pe un singur produs nu este convingatoare atata timp cat tarile bogate ofera subventii fermierilor si crescatorilor lor.
O solutie de compromis ar fi ca tarile sa se bazeze in continuare pe comert pentru majoritatea importurilor de alimente, dar sa retina rezerve de stat mai mari pe care sa le poata utiliza in caz de criza. De exemplu, rezervele mondiale de orez s-au redus la o cantitate suficienta pentru noua saptamani, fata de 19 saptamani in 2001.
"Nu am nimic impotriva cresterii rezervelor", a declarat Supachai Panitchpakdi, secretarul general al Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare. "Dar de multe ori apar tari care exagereaza pana la extreme", a adaugat Panitchpakdi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
