Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, cercetătorul german Carl Flügge spunea că dacă menţii suficientă distanţă între oamenii bolnavi şi cei sănătoşi, poţi preveni răspândirea patogenilor de o persoană la alta, scrie Business Insider.
În acea vreme, era numai o ipoteză, una pe care oamenii de ştiinţă încercau să o testeze cu ajutorul plăcilor de sticlă. Însă a durat încă patru decenii până în momentul în care teoria a fost confirmată.
La începutul anilor 1940, cercetătorii au aruncat pentru prima dată o privire în timp real asupra strănutului, utilizându-se o rată de captare de 30.000 de cadre per secundă, şi s-a confirmat ideea conform căreia particulele din strănut tind să parcurgă o distanţă de cel puţin doi metri.
Totuşi, studiile nu ar trebui să devină în mod automat norme, însă regula de distanţare de doi metri a devenit un protocol uşor de urmat în timpul crizei generate de coronavirus.
O nouă alternativă
Marţi, cercetătorii din cadrul Oxford şi MIT au publicat o alternativă bazată pe sistemul de semaforizare prin care speră să schimbe în bine viaţa oamenilor în timpul pandemiei.
Cel mai important lucru când evaluezi nivelul riscului de infecţie include analizarea mediului în care te afli şi recunoaşterea densităţii populaţiei şi activităţilor care se desfăşoară în locul cu pricina.
„Există trei moduri de transmitere, iar toate trebuie să fie controlate”, spune cercetătorul australian Lidia Morawska, adăugând că riscul creşte exponenţial în locurile în care oamenii devin mai animaţi, mai gălăgioşi.
Cele trei moduri sunt reprezentate de aer, suprafeţe şi oameni – principala sursă de infecţie.
Expirarea, cântatul, tuşitul şi strănutul generează nori calzi şi umezi ce pot conţine secreţiile infecţioase ale unui caz de COVID-19. În asemenea situaţii, o distanţă de 6-9 metri nu ar fi suficientă pentru a te proteja împotriva infecţiei, iar problemele ar putea apărea extrem de uşor în baruri, săli de fitness, biserici, săli de concerte şi cluburi.
„Cred că toată lumea înţelege cum funcţionează sistemul de semaforizare rutieră”, a declarat Lydia Bourouiba – profesor MIT care conduce Laboratorul pentru Transmiterea Bolilor din cadrul universităţii. Ea spune că este extrem de important să ne păstrăm aceste tipare în minte atunci când socializăm în timpul pandemiei. Sistemele proaste de ventilaţie, zgomotele de fundal (care generează strigăte) şi reticenţa vis-a-vis de purtarea măştii contribuie aproape în mod egal la răspândirea virusului.
„Trebuie să fim în stare să ne adaptăm astfel încât să nu fim mereu în stare de alertă. Nu constă totul în regula de doi metri şi în măştile faciale.”
Astfel, ajungem să ne punem întrebări de genul: Cât de lung este evenimentul? Câţi oameni poartă măşti? Cât de bun este sistemul de ventilaţie?
„Nu trebuie să fii geniu pentru a şti ce poţi face în ideea de a minimiza riscul de transmitere”, spune Morawska.
