Pentru majoritatea tarilor, dezvoltarea economica este un proces lung si, uneori, dureros, marcat de perioade de inflorire si de falimente neprevazute, scrie International Herald Tribune.
Dar unele guverne cred ca pot folosi o scurtatura, sau, cel putin, o cale de a intra pe drumul care duce la o dezvoltare economica mai rapida. Prin crearea unor regiuni economice speciale pentru a atrage investitori straini si pentru a incerca politici noi, ei spera sa faca saltul care sa ii duca in randul exportatorilor de top. Dar chiar functioneaza aceasta strategie?
Ideea pe care se bazeaza o regiune economica speciala este crearea unei mici rezervatii geografice, in interiorul unei tari, unde se aplica reguli diferite pentru afaceri. Cu un set de reguli mai putin restrictive, impozite mai putin impovaratoare si cale libera pentru parcuri industriale, regiunea economica ar trebui sa atraga companii care in mod normal nu ar lua in considerare deschiderea unei filiale in acea tara - astfel, ar crea locuri de munca si ar construi o baza pentru exporturi.
Acum, astfel de regiuni sunt planificate si construite peste tot, din Peru pana in Filipine, din Ucraina pana in Emiratele Arabe Unite. Dar exemplul cel mai reusit, ca in multe domenii in zilele noastre, este China. Cand Deng Xiaoping a inceput sa deschida economia chineza, la sfarsitul anilor 1970, a utilizat regiunile economice pentru a evita sistemul legal comunist calcifiat si birocratia. Dovada succesului este vizibila in locuri cum este Shenzhen, unde lucreaza oameni din intreaga China, intr-un oras construit practic de la zero pentru a gazdui industriile exportatoare.
Dar China nu a fost prima. Cu mai mult de un deceniu mai devreme, India a fondat regiunile de prelucrare pentru export pentru a promova cresterea economica. Cu toate acestea, tarile au abordat problema foarte diferit. Celelalte tari care vor sa incerce regiunile economice pot invata din compararea experientelor lor.
"Cand China a inaugurat cele patru regiuni in 1979, sau asa ceva, au realizat ca simpla fondare a regiunilor nu ar fi suficienta", a spus T. N. Srinivasan, profesor de economie la Yale. "Trebuie sa pui la dispozitia afaceristilor o infrastructura adecvata, trebuie sa le permiti firmelor care actioneaza acolo sa angajeze si sa concedieze oameni dupa bunul lor plac, pe criterii de productivitate, iar ingradirile in privinta procentului in care ele pot fi detinute de straini nu sunt utile".
"Ei au scutit regiunile economice de respectarea legislatiei din domeniul muncii care era in vigoare in celelalte parti ale Chinei, si au permis si ca firmele din zona sa poata fi detinute 100% de straini", a spus Srinivasan. "Si firmele au fost suficient de mari sa profite de marimea lor."
China a folosit regiunile pentru a testa politicile economice mai liberale, inainte sa le extinda, treptat, in restul tarii. Si-a folosit regiunile ca pe niste laboratoare, unde se aplicau reguli cu adevarat diferite. In opozitie, a spus Srinivasan, India a avut probleme in a se angaja total in acest demers, in ciuda experientei sale mai indelungate in aceasta incercare.
"India, cu mult timp in urma, in anii 1960 - poate prima dintre tarile in curs de dezvoltare - a fondat o regiune de productie pentru export pe coasta vestica a Indiei, in statul Gujarat", a spus el. Dar, in afara faptului ca au oferit niste concesii limitate exportatorilor, "nu a intreprins absolut nimic pentru a face regiunea una potential incununata de succes. Cu alte cuvinte, nu exista o infrastructura care sa lege zona de restul Indiei", a adaugat Srinivasan. India a introdus in regiune "mentalitatea unei economii inchise, care functiona in restul Indiei", a spus el.
Aceasta atitudine lipsita de entuziasm a continuat si in urmatoarele doua decenii, a adaugat Srinivasan. In anii 1970 si 1980, India a fondat regiuni "in alte parti ale tarii, dar niciuna dintre ele nu a lasat vreo urma semnificativa". Si chiar si acum, dupa deschiderea a douazeci de noi regiuni, Srinivasan nu vede perspective grozave.
Regiunile sunt supuse acelorasi reguli de munca "draconice" ca si restul Indiei, a declarat el, desi statele indiene au posibilitatea de a le destinde. Cu toate acestea, unele afaceri internationale importante sunt programate sa participe in cel mai recent grup de regiuni mici.
Regiunile au provocat si neliniste sociala in India, a explicat Srinivasan. "Pamantul este o resursa rara in India", a spus el. "Sa incerci sa iei pamantul oamenilor pentru a-l transfera afacerilor care se dezvolta" intr-o zona "este o idee proasta, si a generat deja, pe drept, agitatie in randul fermierilor, din cauza faptului ca nu primesc pretul pietei pentru teren".
Alte tari s-au implicat cu mai mult elan in acest demers. De exemplu, Emiratele Arabe Unite au transformat petice de desert nelocuit in parcuri industriale cu infrastructura noua, inclusiv legaturi la resursele energetice locale, pentru a-si diversifica baza industriala cu industria petrochimica, finante si comunicatii. Si Rusia a fondat sase regiuni, ale caror infiintare si stimulare au costat guvernul aproximativ 1,5 miliarde de dolari (1,09 miliarde de euro) pe an, dupa un raport al lui Nikolay Toivonen, de la Universitatea din Sankt Petersburg.
Dar este justificat acest cost enorm? In cazul Chinei, testarea noilor politici a fost probabil nepretuita in cele trei decenii de crestere economica care au urmat.
Cu toate acestea, multe tari par sa isi foloseasca regiunile doar pentru a atrage investitori in zonele marginale ale economiilor lor. Mai mult, izoland acele investitii in regiuni, unde productia este de multe ori destinata exclusiv exportului, si cateodata chiar realizata cu muncitori adusi din afara, risca sa limiteze capacitatea acestui procedeu de a genera o crestere extinsa si la celelalte domenii.
Dupa cum a spus Srinivasan, "ai putea crede ca obiectivul guvernului este sa transforme intreaga tara intr-o regiune economica speciala, nu doar anumite zone".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
