Business Internaţional

Refugiaţii aleg din ce în ce mai des „uşa din spate” spre Europa, traversând Rusia pe biciclete până la graniţa cu Norvegia

Îngheţat de vântul rece şi izbit de grindină, Yasir Arslanuk, un inginer sirian în vârstă de 55 de ani, „a descălecat” de pe bicicletă, după un lung voiaj prin Rusia împreună cu soţia şi cu ce doi băieţi ai săi, la graniţa cu Norvegia, reuşind astfel să ajungă în Europa pe una dintre cele mai noi şi mai greu de imaginat rute, scrie într-un material The New York Times.

Acest post de trecere norvegian, situat la aproximativ 400 km de Cercul Polar, poate fi asemănat cu greu cu Lampedusa, o insulă italiană pe unde imigranţii ajungeau pe bărci şubrede după ce traversau Marea Meditarană din Libia, sau cu Lesbos, insula grecească devenită principalul punct de tranzit pentru persoanele plecate din Turcia pe bărci de cauciuc.

Cu toate acestea, refugiaţi din zone precum Irak, Siria sau Afganistan, au început să „inunde” Rusia pentru a ajunge în cel mai nordic punct de graniţă european, făcând din ce în ce mai populară noua rută la capătul căreia intră pe „uşa din spate” spre o viaţă fără conflicte şi războaie, sau pur şi simplu spre un trai mai bun. Adresându-se liderilor de centru dreapta din Parlamentul European, Angela Merkel a folosit punctul de trecere norvegian drept cel mai grăitor exemplu referitor la determinarea şi disperarea refugiaţilor de a ajunge în Europa, în ciuda guvernelor care încearcă să blocheze graniţele tradiţionale.

„Călătoria asta este o opţiune mai bună decât traversatul pe apă, deşi mai mult de jumătate de milion de oameni au preferat calea aceea,” a spus Arslanuk lăsându-şi bicicleta şi încercând să găsească un loc cald într-unul din corturile pregătite pentru imigranţi.

Dacă în prima jumătate a anului a ajuns la graniţa din Norvegia doar „o mână” de refugiaţi, numărul acestora a explodat în luna septembrie, când 420 de azilanţi au pedalat spre Storskog. Stein Kristian Hansen, poliţistul punctului vamal responsabil de refugiaţi, a povestit că numai săptămâna trecută 263 de persoane au ales ruta arctică, un număr mic comparativ cu miile ajunse în Grecia sau Italia, dar record pentru zona de nord.

„Mulţi dintre cei ajunşi nu par a avea idee unde se află mai exact, iar şi mai mulţi dintre ei nici măcar nu au haine groase de iarnă,” a spus Hansen. „Dar pentru că au fost încurajaţi de media şi de reţelele de socializare cu mesaje care vorbeau despre ospitalitatea norvegiană faţă de imigranţi, s-au grăbit în Rusia şi au traversat-o spre cel mai nordic punct de frontieră în Europa. E drept că încă nu a început să ningă, dar deja temperaturile se apropie de îngheţ.”

O tânără siriancă de 21 de ani care s-a prezentat doar Dana, explica cum tatăl, mama şi fratele au reuşit vara aceasta să ajungă în Germania, pe ruta din Balcani, însă poveştile lor de drum au fost, potrivit ei, îngrozitoare. A decis astfel că drumul prin Arctic va fi mai uşor.

Veştile despre ruta norvegiană s-au împărţit atât de repede, încât mulţi sirieni refugiaţi în Liban încearcă acum cu disperare să obţină vizele pentru Rusia. Pentru cei care reuşesc, ruta este una ciudată de la început şi până la sfârşit. De la interdicţiile ruseşti privind traficul pietonal până la graniţa din Storskog, la ameninţările norvegienilor care vizează şoferii ce transportă persoane fără viză, singura soluţie a refugiaţilor de a finaliza cei câţiva zeci de kilometri de exod care pentru mulţi a început chiar cu mii de kilometri în urmă, fie ei şi copii mici sau chiar nou-născuţi, rămâne drumul pe bicicletă.

Odată ajunşi în Rusia, imigranţii nu trebuie să plătească decât câteva sute de dolari pentru a-şi asigura transportul pe bicicletă până la graniţă, cu mult mai puţin decât cei 1500 de dolari pe care contrabandiştii turci îi cer pentru a-i traversa Marea Egee până în Grecia.

Însă avalanşa de refugiaţi pe biciclete nu arată doar determinarea lor de a intra în Europa, ci şi curiosul rol pe care Rusia îl joacă pentru a „scăpa” de oamenii din Siria, ţară pe care Vladimir Putin o consideră un aliat vital şi pe al cărei lider, Bashar al-Asaad îl ajută acum bombardând opoziţia.

„Putin îl iubeşte pe Asaad şi Asaad îl iubeşte pe Putin, dar niciunul dintre ei nu-i place pe sirieni,” a spus Arslanuk, adăugând că nu mai poată să simtă decât dezgust atât pentru guvernul din Damasc, cât şi pentru forţele din opoziţie. Mulţi dintre imigranţi povestesc chiar că poliţiştii ruşi îi întreabă adesea, văzându-i la graniţa cu Norvegia, de ce nu se întorc acasă pentru a-şi susţine liderul, pe „domnul Asaad”.

„În 2014, numai cinci oameni au trecut frontiera pe aici, din Rusia, căutând azil,” a adăugat Hansen, şeful postului de frontieră. „Până acum, anul acesta, peste 600 – adică aproximativ 78% dintre ei – proveneau din Siria, sau cel puţin aşa ne spuneau.”

Pentru mulţi dintre ruşi, afacerile înfloresc. Taxiuri şi microbuze transportă refugiaţii din Mursmank, oraşul din nordul Rusiei spre care se îndreaptă cei mai mulţi dintre imigranţi, spre Nikel, oraşul rusesc din apropierea graniţei cu Norvegia. De acolo, oamenii îşi cumpără biciclete şi pornesc spre ultima parte a drumului. În acest moment, în Nikel se află sute de imigranţi care plănuiesc să ajungă foarte curând în Storskog.

Când primii şase sirieni au ajuns în luna februarie din Rusia pentru a cere azil, au fost luaţi imediat şi duşi, pe cheltuiala guvernului, într-un hotel de lux din cel mai apropiat oraş, oferindu-li-se camere cu vedere spre mare. După o noapte petrecută acolo, autorităţile le-au asigurat zbor spre Oslo, capitala Norvegiei, pentru a li se procesa aplicaţiile. Vestea despre cum sunt trataţi refugiaţii de norvegieni s-a răspândit rapid, săptămâna trecută ajungând chiar şi un cuplu din Gambia, o ţară săracă dar fără războaie din vestul Africii.

„Cred că le-am lăsat o impresie greşită de la început,” a explicat Hansen, adăugând că mulţi refugiaţi au motive foarte slabe pentru care cer azil, încercând doar „să profite de situaţia de faţă” pentru a intra în Norvegia, care, deşi nu e membră UE, face parte din spaţiul Schengen. „Noi nu suntem o agenţie de turism.”

După valul mare de imigranţi din septembrie, autorităţile norvegiene au încetat să-i mute pe toţi cei ajunşi în Oslo, cazându-i provizoriu într-un adăpost împotriva bombelor şi într-o sală de sport din Kirkenes.

„Vorbim despre circa 50 de oameni care ajung zilnic într-una dintre cele mai bogate ţări din lume. Ar trebui să fim în stare să facem faţă acestei situaţii,” a declarat Cecilie Hansen, primarul oraşului Kirkenes. Aceasta a mai punctat că oraşul ei, care a mai adăpostit în acelaşi buncăr refugiaţi din Balcani de pe urma războiului din Kosovo de la sfârşitul anilor ‘90, are o istorie în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor. 

  

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.