Business Internaţional

Recesiunea germană zguduie industria est-europeană

Recesiunea germană zguduie industria est-europeană

Autor: Bogdan Cojocaru

03.06.2020, 00:06 3065

Germania este cel mai mare partener comercial al Europei Centrale şi de Est, iar impactul recesiunii din industria germană zguduie lanţurile de aprovizionare ale regiunii care, de-a lungul ultimilor 30 de ani, au devenit strâns conectate la cea mai mare economie europeană, scrie Financial Times.

În ultimii 27 de ani, compania Nemak Gyor şi-a săpat o nişă prin producţia de capete de cilindri pentru industria auto. Însă, odată cu scăderea producţiei marilor constructori de maşini din Germania, firma maghiară a fost nevoită să concedieze 180 de angajaţi, sau aproximativ 20% din personal. „Toţi şi-au închis fabricile timp de câteva săptămâni, iar în această perioadă nu au comandat piese de la noi, aşa că a trebuit să ne oprim şi noi producţia“, a spus directorul financiar al companiei Gabor Mersich. Nemak Gyor nu este singura firmă de profil care simte şocurile recesiunii germane, despre care economiştii spun că va fi cea mai profundă de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Ei se tem că dependenţa estului de motorul eco­nomic gripat al Europei va agrava impactul blocajelor cauzate de pandemie asupra economiilor regiunii. Însă tot această interconectare ar putea contribui la accelerarea redresării în întreaga Europă de Est - care a avut în ultimii ani cele mai rapide creşteri din Europa - odată ce economia Germaniei îşi revine.

Pe termen scurt, efectele pot fi dureroase. Indicii PMI (purchasing managers’ index - realizat pe baza răspun­surilor date de managerii de achiziţii din companii) pentru Cehia şi Polonia arată că producţia industrială a continuat să scadă rapid în ambele economii în luna mai. Ţările şi companiile cu legături strânse cu industria auto germană, a cărei producţie a scăzut la doar 45% din capacitate, potrivit unei estimări de la începutul acestei luni a Institutului Ifo, vor fi afectate în mod deosebit. Producătorul auto german BMW a amânat deja o investiţie de 1 miliard de euro în Ungaria.

Şi în industria auto din Slovacia producţia din aprilie a fost de doar 18% din nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Katarinei Muchova, economistă la banca Slovenska Sporitelna. „Aprilie a fost cea mai proastă lună pentru sectorul auto“, a spus ea. „Majoritatea fabricilor au fost închise complet“. Dan Bucşa, economist şef la UniCredit, a explicat că „există întrebări mari privind cererea şi restabilirea producţiei în industria auto - care va fi o problemă în special pentru Slovacia, Cehia şi Ungaria, dar şi pentru Polonia şi România.

„Cred că vom fi afectaţi cu siguranţă în 2020 şi probabil şi în 2021. Însă sper că nu va fi atât de grav pe cât credem noi astăzi“, a spus Marek Gorski, preşedintele consiliului de supraveghere al Ergis, o companie de materiale plastice din Polonia, ale cărei veniturile din Germania au scăzut cu 20% în ultimele trei luni în ritm anualizat.

„În ultimii 30 de ani, Germania a devenit cel mai mare partener la export pentru multe sectoare, nu doar pentru al nostru. Deci, dacă se întâmplă ceva negativ în Germania, cu siguranţă că vom simţi „, a adăugat el.

Pe termen mediu, însă, imaginea nu este chiar gri. Indicatorii de activitate economică de înaltă frecvenţă sugerează că activitatea de afaceri din Germania a început să prindă viaţă, mai ales în sectoare precum construcţiile. Economia este revitalizată cu pachete imense de stimulare, echivalente cu 35% din PIB, de care vor beneficia în secundar şi economiile conectate la Germania. Pe termen lung, pot exista şi alte avantaje ale relaţiilor Europei de Est cu Germania. Multe companii germane şi-au văzut lanţurile de aprovizionare globale perturbate de pandemie şi este posibil ca această experienţă să convingă business-ul german să aducă producţia mai aproape de casă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO