Toamna debutează pentru americani cu prima dezbatere electorală care va avea loc la sfârşitul acestei luni, între Hillary Clinton şi Donald Trump. În SUA nu pare să fie linişte înaintea acestui eveniment, în contextul în care sondajele arată o luptă cât se poate de strânsă. Aceste dezbateri vor fi însă decisive pentru bătălia finală, conturând o decizie în mintea americanilor care va influenţa, până la urmă, soarta întregii lumi.
Scepticii ar spune: „Nu există dezbateri şi nu ar schimba niciodată nimic”.
Chiar şi în cadrul unor dezbateri televizate, unde moderatorii pun întrebări şi limitează răspunsul candidaţilor la un timp de două minute, se pot da argumente pertinente. În istoria recentă, dezbaterile adevărate chiar au avut loc.
Fără să respecte prototipul discuţiilor triviale, John Kerry şi William Weld au avut, de fapt, opt dezbateri în timpul cursei pentru senatul Massachusetts în 1996. Milioane de spectatori au urmărit dezbaterile, captivaţi de replicile duelului.
Kerry, care a rămas în urmă în sondaje, s-a descurcat suficient de bine în dezbaterea finală pentru a-l întrece pe Weld şi a câştiga alegerile. Istoria dezbaterilor prezidenţiale este plină de momente decisive – totuşi, nu în cazul tuturor s-a apelat la puterea cuvintelor şi a discuţiilor „aprinse”. Lupta de gladiatori şi răspunsurile bine argumentate, de o politeţe diplomatică (unul a studiat la Harvard, iar celălalt la Yale), au amintit că America, ar putea fi încă o democraţie care susţine ideile. Iar televiziunea face diferenţa.
Contrastul dintre candidaţii care au participat la prima dezbatere din 1960, celebră de altfel, a punctat felul în care au arătat candidaţii şi nu ceea ce au avut de spus. De exemplu, postura lui Nixon îl înfăţişa ca fiind obosit, spre deosebire de cea strălucitoare a lui Kennedy.
Dacă le veţi asculta discursul fără a privi neaparat dezbaterea, nu există foarte mari diferenţe între ei. Ceea ce a rămas stabilit, atât la nivel vizual cât şi la nivel auditiv, este ceea ce Aristotel numea în tratatul său de retorică „ethos”: impresia caracterului personal. Odată ce a fost făcută, este greu de schimbat.
20 de ani mai târziu, Ronald Reagan, ajutat de talentul lui Peggy Noonan, cea care i-a scris discursurile, a insuflat societăţii un spirit de determinare, salvând SUA, sufocată pe atunci de greutatea taxelor impuse de guvern. Reagan, al 40-lea preşedinte al SUA, le-a oferit oamenilor o perspectivă optimistă. Comportarea lui Reagan din timpul dezbaterilor candidaţilor la preşedinţie a influenţat campania sa. El părea să se simtă mai relexat, ironizându-l pe preşedintele în funcţie prin remarci cum ar fi: „Iar incepi!”
Spre deosebire de Donald Trump, Regan a ştiut cum să îşi gestioneze răbufnirile în public. Atunci când l-a înfruntat pe Walter Mondale în 1984, a folosit un umor subtil. Replica lui Reagan, care poate a influenţat cel mai mult rezultatul votului, a fost întrebarea sa finală, adresată publicului, în contextul creşterii globale a preţului petrolului şi a dobânzilor ridicate ale Rezervei federale, „Aveţi o situaţie mai bună decât acum patru ani?”
Acestea sunt doar câteva exemple de confruntări din istoria dezbaterilor din SUA, iar ceea ce se întâmplă în prezent între taberele Clinton – Trump pare să ţină întrega lume pe jar.
„Donald Trump nu poate gestiona nici măcar o campanie electorală prezidenţială dură şi tumultoasă", spunea Hillary Clinton despre contracandidatul său. "Imaginaţi-vă, dacă îndrăzniţi, cum ar fi Donald Trump în Biroul Oval în faţa unei crize majore. Un om care poate deveni irascibil la un mesaj pe Twitter nu este un om de încredere în gestionarea arsenalului nuclear", a adăugat fostul secretar de Stat american.
Într-o lume a „tweet-ului”, candidaţii trebuie să concureze prin alte mijloace, în antiteză cu cele clasice. Deja nu mai e loc pentru „ exordium, narratio, confirmation” în cele 140 de caractere, limita de semne impusă de reţeaua de socializare. Nu e de mirare că tweet-ul a devenit metoda preferată a lui Trump de a transmite mesaje publice.
În cadrul unui discurs susţinut în statul Ohio, Donald Trump a făcut o comparaţie între Hillary Clinton şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei. "Pe scurt, Hillary Clinton, vrea să devină Angela Merkel a Statelor Unite şi ştiţi ce dezastru a reprezentat această imigrare masivă pentru Germania şi germani. Infracţiunile au crescut la un nivel la care nimeni nu s-a gândit vreodată. Este o catastrofă", a declarat Donald Trump.
Simon Schama, editor la Financial Times a realizat o analiză amplă a discursurilor preşedinţilor SUA, în cadrul căreia a punctat strategiile candidaţilor pe care le-au aplicat în cadrul apariţiilor pe care le-au avut în faţa publicului înaintea alegerilor prezidenţiale.
