Business Internaţional

Răsturnare de situaţie la cea mai controversată decizie a preşedintelui american: Donald Trump anunţă că ”ceva s-ar putea întâmpla în privinţa Acordului de la Paris”

Răsturnare de situaţie la cea mai controversată...

Autor: Marian Avram

13.07.2017, 23:11 2846

”Da, ceva s-ar putea întâmpla în ceea ce priveşte Acordul de la Paris. Vom vedea ce se va întâmpla. Vom discuta despre asta în perioada următoare. Dacă se va întâmpla ceva ar fi minunat, dacă nu, oricum totul va fi bine”, a declarat preşedintele american în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de Emmanuel Macron.

Preşedintele SUA a afirmat că Acordul de la Paris nu impune prea multe limite pentru marii poluatori ai lumii, precum China sau India, punând astfel industria americană în pericol.

Trump, care nu a reuşit să-şi facă foarte mulţi prieteni în Europa după anunţul retragerii SUA din Acordul de la Paris, s-a întâlnit cu preşedintele Macron, ambii lideri căutând teren comun pentru resetarea relaţiilor bilaterale.

”Îi respect dorinţa de a păstra locurile de muncă şi cred că este compatibilă cu Acordul de la Paris. Nu este nicio schimbare, altfel am fi anunţat-o deja, însă avem intenţia comună de a continua discuţiile pe această temă”, a declarat Macron.

"Pe tema climei, cunoaştem dezacordurile. Respect decizia preşedintelui Trump (privind retragerea din Acordul climatic -n.red.). Eu rămân ataşat Acordului Paris. Dar aceste lucruri împiedică discuţiile noastre pe alte teme? Categoric, nu", a adăugat Emmanuel Macron.

Preşedintele american Donald Trump şi soţia acestuia, Melania Trump, se află în Franţa pentru o vizită oficială de două zile, cu ocazia ceremoniilor organizate la Paris de Ziua Bastiliei. Vizita preşedintelui american vine în urma unei invitaţii din partea omologului său francez, în cadrul comemorării a 100 de ani de la intrarea Statelor Unite în Primul Război Mondial şi cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale a Franţei, la 14 iulie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO