Caută doar în titlu
Business Internaţional

Rafinatorul polonez PKN Orlen i-a fentat pe ruşi şi va cumpăra petrol de la americani

Compania poloneză de rafinare PKN Orlen, una dintre cele mai mari din regiune, a semnat un contract cu grupul amerivan ExxonMobil prin care va importa aproximativ 1 milion de tone de ţiţei într-un an, scrie Euractiv.

Rafinăriile poloneze obişnuiau să importe cea mai mare parte a petrolului din Rusia prin oleoducte, însă au luat măsuri pentru a-şi reduce dependenţa de ruşi.

"Continuăm să diversificăm sursele de aprovizionare", a declarat Daniel Obajtek, director executiv al PKN Orlen.

Compania a precizat că importurile de la ExxonMobil vor fi utilizate în rafinăriile sale din Polonia, Republica Cehă şi Lituania. Rafinatorul a luat această decizie după un şir de dispute legate de preţuri cu principalul său furnizor de petrol rusesc, Rosneft.

Conflictul a dus la o întârziere în semnarea unui nou acord între companii şi la suspendarea livrărilor în februarie.

Luna trecută, surse ale Reuters au declarat că companiile au convenit asupra condiţiilor de preţ şi volumelor livrărilor cu petrol, dar că acordul nu a fost semnat.

Din 9 martie, Rosneft nu a mai solicitat trimiterea de petrol în Polonia prin conducta Druzhba, au spus surse familiare cu planurile companiei. Discuţiile cu Rosneft continuă, a declarat un reprezentant al PKN Orlen.

Singura companie petrolieră rusă care continuă să aprovizioneze PKN Orlen şi Grupa Lotos prin Druzhba este Tatneft, care livrează lunar 200.000 de tone de petrol către fiecare.

Din cauza întreruperii importurilor prin Druzhba, companiile de rafinare poloneze a trebuit să se bazeze pe importurile pe mare prin portul Gdansk.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.