Business Internaţional

"Molima" ratelor mari la creditele ipotecare se extinde din Statele Unite in Europa

25.10.2007, 14:23 16

Preturile locuintelor din unele tari europene cunoscute pentru stabilitatea pietei imobiliare sunt in scadere pentru prima oara in ultimul deceniu. Motivele acestei crize sunt aceleasi ca acelea de peste ocean: ratele mari ale dobanzilor, increderea scazuta si conditiile dure pentru obtinerea unui credit ipotecar, scrie The Wall Street Journal.
"Acum un an mi se spunea 'nicio problema' cand incercam sa iau un credit ipotecar, acum ne fac sa sarim prin cercuri de foc pentru acelasi credit", a spus Iciar Caro, o profesoara de psihologie din Spania care nu reuseste sa gaseasca o banca dispusa sa-i acorde un credit ipotecar in valoare de 236.000 de euro pentru cumpararea unei locuinte in Madrid.
Preturile caselor in Spania s-au dublat in ultimii zece ani, dar pretul mediu al unei locuinte a scazut incepand din luna iulie a acestui an, conform agentiei imobiliare facilisimo.com.
In al treilea trimestru, Franta a inregistrat prima scadere a preturilor la locuinte din ultimii zece ani, conform federatiei agentilor imobiliari, iar preturile din Irlanda erau in luna august cu 1,9% sub nivelul anului precedent.
Declinul pietei imobiliare pune in pericol Europa. Expansiunea industriei constructiilor, care a sporit dezvoltarea economica a Europei da semne de incetinire. Sectorul de constructii din Spania si alte tari europene nu mai da acelasi randament. De asemenea, oamenii declara ca plata unor dobanzi mai mari la creditele pentru locuinte ii determina sa reduca din cheltuielile destinate distractiei sau achizitionarii produselor de calitate inalta.
Boom-ul imobiliar a fost un fenomen global care a avut loc in toate tarile dezvoltate, cu exceptia Japoniei, in ultimii 10-15 ani. Fostul presedinte al Bancii Centrale din Statele Unite, Alan Greenspan, sustine ca ratele scazute ale dobanzilor si inflatia neagresiva ce au precedat colapsul Uniunii Sovietice sunt motivele pentru care piata imobiliara a avut un asemenea ritm de crestere.
Ratele mici ale dobanzilor au fost un stimulent puternic in cazul Spaniei, care a avut parte, poate, de cel mai semnificativ boom imobiliar din Europa.
Banca Centrala Europeana, atenta la dezvoltarea tarilor cu economii puternice, a pastrat ratele dobanzilor la credite la un nivel redus in prima parte a deceniului trecut. Aceste rate erau adesea mai mici decat rata inflatiei din Spania, ceea ce a incurajat populatia sa imprumute bani pentru cumpararea de locuinte.
Anul trecut, pretul unei locuinte in Spania valora cat de sase ori salariul anual al unei familii, spre deosebire de 1990, cand pretul unei case era de trei ori salariul mediu al unei gospodarii, conform statisticilor bancii centrale a Spaniei. Imigratia si influxul de turisti bogati in cautare de vile cu vedere la plaja au ridicat enorm preturile pe piata imobiliara.
Sectorul de constructii reprezinta 10% din Produsul Intern Brut al Spaniei, in vreme ce in Statele Unite acesta reprezinta doar 7% din PIB.
Anul trecut, 726.000 de locuinte noi au fost construite in Spania, mai mult decat Franta, Marea Britanie si Germania impreuna, desi aceste trei tari au de cinci ori populatia Spaniei. De asemenea, constructiile au contribuit la o crestere economica de 3,9%, cea mai rapida din 2000 pana in prezent.
Cu toate acestea, perioada de prosperitate a sectorului imobiliar se apropie de sfarsit. Banca Spaniei a anuntat ca numarul autorizatiilor de construire a scazut in luna iulie cu 38% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Guvernatorul bancii centrale a Spaniei, Miguel Angel Fernandez Ordonez, a avertizat ca scaderea randamentului in sectorul imobiliar va afecta consumul populatiei de anul viitor. Vanzarile de masini si increderea consumatorilor sunt deja in scadere fata de anul precedent.
Cresterea dobanzilor se afla pe prima pagina in toate cotidienele spaniole, alaturi de noile rate la creditele ipotecare, care se schimba in fiecare luna.
Panourile inscriptionate "Se Vende" (De vanzare), odata frecvente pe balcoanele din toata Spania, au fost inlocuite de semne de inchiriere sau " Se Alquila", care in trecut era doar o solutie de rezerva.
Thomas Gonzales, translator, a achizitionat anul trecut un apartament spatios, de trei camere, in centrul Madridului. El si sotia sa au crezut ca o rata lunara de 800 de euro pe 35 de ani la un credit de 200.000 de euro este o idee buna si realizabila. Odata cu cresterile succesive ale dobanzilor pentru creditele ipotecare, incepute in 2005, rata sotilor Gonzales s-a majorat cu 200 de euro. In plus, valoarea locuintei a inceput sa scada cand vecinii, alarmati de cresterea dobanzilor, au scazut repetat preturile de vanzare. Pentru a putea face fata schimbarilor, sotii Gonzales au incetat sa mai iasa in oras, sa cumpere muzica sau carti. "Incercam sa facem economii pentru vremurile rele ce ne asteapta", a declarat Thomas Gonzales.
Din punctul de vedere al consumatorilor, piata europeana are un avantaj fata de cea americana. Cumparatorii americani au folosit imprumuturi home-equity pentru a-si transforma valoarea in crestere a locuintelor in numerar. In cele 13 tari ale zonei euro, imprumuturile home-equity sunt rare. In plus, Europa nu are un sistem de credite ipotecare subprime la fel de dezvoltat ca acela din Statele Unite.
In Spania, cumparatorii au inceput sa foloseasca un sistem asemanator leasingului. Platesc gradual, in fiecare luna, o anumita suma, care nu perturba bugetul familiei, catre agentia imobiliara. Dupa o anumita perioada, se pot muta in noua locuinta, pentru care continua sa plateasca pana la achitarea integrala.
Iciar Caro din Madrid a apelat la acest sistem de plata, achitand lunar o suma mica din pretul locuintei timp de 18 luni. Spera sa se mute in noiembrie, dar acum, in contextul cresterii ratei dobanzilor, situatia este critica. De asemenea, conditiile pentru obtinerea unui credit ipotecar s-au inasprit atat de mult, incat Iciar Caro a renuntat la banii destinati hainelor noi sau vacantelor si a inceput sa ofere meditatii pentru a putea plati rata la casa.
In cel de-al treilea trimestru, 22% din bancile analizate de Banca Centrala Europeana au anuntat inasprirea conditiilor pentru obtinerea unui credit ipotecar. Doar 10% din bancile participante la sondaj au anuntat relaxarea acestor conditii.
Unele tari europene nu au avut parte de un boom imobiliar atat de semnificativ, de aceea nu sunt atat de afectate de noua criza. Germania, de exemplu, are o traditie in inchirieri mai mult decat de achizitii, de aceea nu a avut parte de preturi excesive pe piata imobiliara. Ministrul german de finante Peer Steinbruck a declarat ca in vreme ce Londra sau New Yorkul infrunta probleme cauzate de preturile in scadere, "nu este si cazul Berlinului".
In mod similar, in Franta, in contextul legal in care sectorul de constructii este limitat de reguli guvernamentale, nu poate fi vorba despre o inflatie de locuinte.
In plus, creditele ipotecare franceze au rate fixe ale dobanzii, ceea ce inseamna o sensibilitate scazuta a populatiei la fluctuatiile internationale ale dobanzilor la credite. De aceea, economistii francezi se asteapta cel mult la o scadere graduala a preturilor in perioada urmatoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO