Business Internaţional

Prudenţii nemţi devin şi mai prudenţi cu cheltuielile din cauza inflaţiei

Prudenţii nemţi devin şi mai prudenţi cu cheltuielile...

Autor: Catalina Apostoiu

22.11.2021, 23:37 1235

Retailerii din Germania se pregătesc de Crăciun, însă consu­ma­torii nemţi, renumiţi pentru prudenţa lor financiară, dau semne că nu vor cheltui prea mult, îngrijoraţi fiind de creş­terea puternică a inflaţiei din ultima vreme. Revenirea în forţă a pan­demiei va reprezenta de ase­me­nea un factor în deciziile de a cheltui. În acest context, având în vedere că Germania este motorul de creştere al întregii Europe, îşi va schimba Banca Centrală Europeană abordarea privind inflaţia şi politica monetară?

Inflaţia germană a urcat cu 4,6% în octombrie în termeni anuali, cel mai ridicat nivel de după reunificarea ţării cu trei decenii în urmă, fiind aşteptată să depăşească 5% până în decembrie, scrie Financial Times.

Banca centrală germană a avertizat că inflaţia din cea mai mare economie a Europei se va menţine probabil cu mult peste 3% ceva vreme, iar negocierile salariale viitoare ar urma să aducă majorări semnificative, notează Reuters.

Creşterea accentuată a preţurilor reprezintă un subiect delicat într-o ţară în care abordarea oamenilor faţă de bani poartă încă amprenta hiperinflaţiei din anii ‘20 şi ‘40, care a şters economiile majorităţii nemţilor. Subiectul devine din ce în ce mai sensibil pe fondul criticilor aduse politicilor monetare ultrarelaxate ale Băncii Centrale Europene.

„Germania este o ţară a eco­no­miilor, iar dezbaterea privind inflaţia are legătură cu cea potrivit căreia oa­menii de acolo se simt furaţi de aceste dobânzi negative“, arată Carsten Brzeski, de la ING, potrivit Financial Times.

„Preţurile ajung la cer, puterea noastră de cumpărare se topeşte“, avertiza Bild, cel mai vândut tabloid din Germania, recent. Acesta sugera cititorilor să investească în proprietăţi, acţiuni sau metale preţioase pentru a-şi proteja banii de „Doamna Inflaţie“, o referire la Christine Lagarde, preşedinta BCE.

Recentele politici ale băncii centrale sunt de multă vreme criticate în Germania, cu avertismente că acestea riscă să ducă la o inflaţie scăpată de sub control. Acum că preţurile cresc dramatic, criticile respective se intensifică.

Otmar Issing, economist german şi fost executiv al BCE, scria recent că banca „se expune unui risc ridicat“, susţinând că inflaţia va scădea anul viitor şi că va putea cumpăra în continuare obligaţiuni şi menţine dobânzile scăzute. Econo­miştii spun că o explicaţie im­portantă privind neliniştea nemţilor le­gată de inflaţie are legătură cu abor­da­rea lor conservatoare cu privire la bani.

În plus, populaţia în curs de îmbătrânire a ţării este mai vulnerabilă faţă de efectul inflaţiei asupra economiilor şi pensiilor.

Există însă mai mulţi factori care sugerează că inflaţia germană se va tempera anul viitor. Însă, dacă inflaţia va rămâne totuşi ridicată, dezbaterea politică germană se va intensifica probabil, avertizează Volker Wieland, consilier guvernamental.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO