Business Internaţional

Propunere periculoasă a lui Viktor Orban în Ungaria: 5 ani de închisoare pentru cei care răspândesc informaţii false

Propunere periculoasă a lui Viktor Orban în Ungaria: 5...

Autor: Alex Ciutacu

21.03.2020, 14:59 4042

Guvernul ungar vrea să extindă starea de urgenţă pe termen nelimitat şi să impună o serie de măsuri pentru a combate criza coronavirus, inclusiv pedepse cu închisoarea pentru cei care răspândesc informaţii false, potrivit FT.

Premierul Viktor Orban, care execută în prezent al patrulea său mandat, a cerut parlamentului ţării să îi acorde dreptul de a emite decrete pentru a opri pandemia, printr-un proiect legislativ publicat vineri seară.

Proiectul, care va fi votat săptămâna viitoare, propune pedepse cu închisoarea de până la cinci ani pentru oricine este prins răspândind informaţii false despre pandemie. Autorităţile au reţinut deja un individ pe acuzaţia că ar fi răspândit informaţii false potrivit cărora Budapesta ar fi fost în carantină totală.

Conservatorul partid Fidesz condus de Orban controlează două treimi din parlamentul Ungariei, însă proiectul are nevoie de 80% din voturi, deci şi de susţinerea grupurilor din opoziţie.

Există îngrijorări legate de acest proiect în Ungaria, întrucât ţara este deja în vizorul Uniunii Europene în ceea ce priveşte legile justiţiei.

Aceste drepturi extinse pe care le-ar câştiga premierul ar putea veni în contradicţie cu anumite libertăţi şi drepturi fundamentale, întrucât legea ar lăsa statul să aleagă ce înseamnă informaţie falsă. 

Un raport publicat săptămâna trecută de grupul academic V-Dem, de la Universitatea din Gotehnburg, au încadrat Ungaria în 2020 ca fiind „un regim autoritar electoral” – primul de acest fel din Uniunea Europeană.

Ungaria şi-a închis graniţele la începutul săptămânii. În present, ţara înregistrează 103 cazuri de infectare cu COVID-19 şi patru decese.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO