Timp de şapte ani UE a finanţat direct bugetele statelor din Parteneriatul Estic, exceptând Belarusul, pentru a sprijini reforme variind de la energie la justiţie şi canalizare. În total ajutoare de aproximativ 1,2 miliarde de euro au fost alocate pentru finanţarea reformelor din aceste ţări, iar Ucraina, Moldova şi Georgia sunt statele care au primit cel mai mult.
Armenia şi Azerbaidjan au primit cel mai puţin. Suma şi eforturile sunt eclipsate de angajamentele asumate de UE faţă de Ucraina după ce acest stat a întors spatele Rusiei şi pentru a se apropia de Occident.
La întrebarea ce s-a întâmplat cu aceste ajutoare, având în vedere atitudinile diferite ale guvernelor estice faţă de reformele în stil european, cu problema corupţiei şi cu administraţia publică ineficientă răspunde o analiză a Institutului Polonez pentru Afaceri Internaţionale.
Concluzia analiştilor polonezi este că în cele mai multe cazuri nimic nu s-a schimbat, ceea ce arată că UE nu ştie cum să-şi cheltuiască eficient banii.
În cazurile Moldovei şi Georgiei, Bruxelles-ul a reuşit să distribuie jumătate din resursele promise, dar din cauza procedurilor care durează prea mult, majoritatea proiectelor nu au fost finalizate.
Celelalte state, Armenia, Azerbaidjan şi Ucraina preşedintelui Ianukovici, au avut probleme cu respectarea condiţiilor de bază legate de transparenţa managementului finanţelor publice, ceea ce înseamnă că UE nu a putut distribui fondurile. Azerbaidjan şi Ucraina au primit nu mai mult de o treime din cât s-a prevăzut.
Banii s-au dus, rezultatele nu au apărut
Iar acolo unde UE a reuşit să cheltuiască bani, rezultatele acestor investiţii sunt aproape invizibile. Autorităţile care au primit banii au elaborat cu uşurinţă strategii, dar le-au aplicat lent.
În general, statele au îndeplinit condiţiile pentru primirea tranşelor - Moldova în proporţie de 100%, Georgia de 90%, Armenia de 85%, Ucraina de 60-70% şi Azerbaidjan de 50%. Dar aceasta nu a garantat progresul reformelor. În special în cazul Armeniei, ONG-urile avertizează că acţiunile guvernului sunt doar de faţadă.
Vinovată de insucces nu este doar lipsa de voinţă politică din ţările respective, ci sunt şi propriile „păcate“ ale UE: aşteptări exagerate şi alegeri greşite în ceea ce priveşte sectoarele finanţate şi condiţiile cerute şi eforturi prea mici pentru implementarea reformelor.
Un exemplu în acest sens este sectorul energetic ucrainean, foarte corupt, pentru reformarea căruia este nevoie de miliarde de euro. UE şi-a îndreptat atenţia către acest sector dar a furnizat prea puţine fonduri. În Georgia, descentralizarea dezvoltării regionale a reprezentat pentru UE o prioritate, cu toate că astfel de schimbări nu au fost susţinute de politicienii de acolo.
Cercetătorii polonezi au găsit că fondurile propuse de UE nu se ridică la nivelul ambiţiilor. UE ar vrea să declanşeze reforme masive finanţate cu bani de la buget pe care ţările respective de obicei nu-i au.
Economii mici precum Moldova, Georgia sau Armenia apreciază ajutorul financiar european, acesta constituind 1-5% din bugetele lor naţionale anuale. Însă aceste ţări sunt prea sărace pentru a se angaja la reforme costisitoare. În cazul Ucrainei, fondurile UE au reprezentat o picătură într-un ocean, echivalând cu 0,1% din bugetul naţional. În aproape toate ţările, pentru UE este dificil să monitorizeze rezultatele deoarece nu există mecanisme eficiente de monitorizare nici la nivelul societăţii civile, nici la nivelul administraţiei de stat. De asemenea, în programele UE sunt probleme mari în a informa populaţia despre beneficiile reformelor.
