Business Internaţional

Produsele ieftine din China care au invadat piaţa americană reprezintă unul dintre principalele motive pentru care fertilitatea scade dramatic. Cine este omul care studiază legăturile dintre economie şi aspectele demografice ale lumii

sursa foto: TED

Autor: Alex Ciutacu

06.01.2018, 18:01 495

David Autor, economist, MIT, este unul dintre cei mai influenţi oameni pentru anul 2017, după ce a lansat două cercetări care influenţează modul în care evoluţia economiei şi cea a societăţii din punct de vedere demografic sunt privite în societatea contemporană.

Unul dintre studii susţine că deficitul comercial înregistrat de Statele Unite pe segmentul de producţie distruge instituţia căsniciei în America prin diminuarea perspectivelor tinerilor absolvenţi. Din cauza acestei deteriorări, tinerii devin „mai puţin valoroşi ca parteneri de viaţă”.

Din acelaşi studiu, reiese că sectorul de producţie al Statelor Unite a fost devastat de bunurile ieftine importate din China începând cu 1990, care a dus la reducerea fertilităţii în timp ce a crescut numărul de sarcini adolescentine şi de mame singure.

Autor a documentat anul acesta şi un studiu cu privire la modul în care dezvoltarea companiilor de tip „superstar” precum Google sau Facebook au rănit clasa muncitoare din America, deoarece chiar dacă aceste companii plătesc bine, angajează puţini oameni, punând presiune pe competiţie să devină din ce în ce mai mică, astfel aceste companii câştigând în fiecare zi o cotă de piaţă din ce în ce mai mare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO