Business Internaţional

Producătorul de oţel ArcelorMittal vrea să doneze oţel pentru reconstruţia catedralei Notre-Dame

Producătorul de oţel ArcelorMittal vrea să doneze...

Autor: Raluca Nicolae

18.04.2019, 15:10 188

Compania producătoare de oţel ArcelorMittal s-a oferit să doneze oţel pentru restaurarea catedralei Notre-Dame de Paris, în urma incendiului care a distrus acoperişul şi turnul catedralei gotice, a declarat joi compania, transmite Reuters.

„Compania va dona oţel pentru reparea şi reconstrucţia monumentului istoric”, a spus ArcelorMittal într-o declaraţie.

Guvernul a deschis reconstrucţia Catedralei Notre-Dame arhitecţilor din întreaga lume, fără să menţioneze dacă monumentul istoric din centrul oraşului Paris va fi restaurat după modelul iniţial sau dacă va avea o arhitectură mai modernă, lăsând loc de întrebări.

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris. Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al catedralei. Mai multe companii de retail, grupuri de construcţii, fundaţii franceze şi oameni de afaceri au anunţat donaţii cu o valoare cumulată de aproape un miliard de euro pentru restaurarea monumentului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO