Business Internaţional

Procurorii britanici ar putea face prima acuzare penală în scandalul manipulării LIBOR

În 2009, un executiv al UBS a scris că „legăturile puternice ale lui Hayes cu cei care stabilesc dobânzile LIBOR sunt nepreţuite“. Foto: AFP

În 2009, un executiv al UBS a scris că „legăturile puternice ale lui Hayes cu cei care stabilesc dobânzile LIBOR sunt nepreţuite“. Foto: AFP

Autor: Bogdan Cojocaru

18.06.2013, 19:41 249

Procurorii din Marea Britanie l-ar putea acuza în materie penală pe un fost trader al UBS şi Citigroup care ar fi stat în centrul eforturilor mai multor bănci de a manipula dobânzile LIBOR.

Rezultatul acestui demers ar putea fi prima pedeapsă penală impusă de auto­rităţile britanice în scandalul ajustării dobânzilor în funcţie de care sunt evaluate contracte financiare de mii de mi­liarde de dolari.

Acuzaţiile de fraudă vor fi făcute de Biroul contra Fraudelor Serioase probabil cel mai devreme săptămâna aceasta împotriva lui Tom Hayes, cetăţean britanic de 33 de ani care locuieşte lângă Londra, scrie The Wall Street Journal, care citează surse apropiate situaţiei.

Hayes este de mult timp o ţintă principală în ancheta globală privind manipularea LIBOR, în care procurorii din SUA şi Marea Britanie susţin că au descoperit dovezi că pentru el ridicarea sau coborârea ratele dobânzilor era o practică aproape zilnică timp de mai mulţi ani. „Această afacere merge mult mai sus decât mine“, este unul dintre puţinele comentarii ale traderului legate de rolul său în manipularea LIBOR.

Hayes, care şi-a format o mare parte a carierei în Japonia, era cunoscut printre colegii săi drept „Rain Man“ – personajul autist din filmul ame­rican cu acelaşi nume – din cauza intelectului as­cuţit şi a com­porta­mentului social ciudat. El era considerat ca fiind unul dintre cei mai buni traderi din Tokio. Citigroup i-a oferit chiar un loc de muncă de cinci milioane de dolari pentru a-l îndepărta de UBS. Banca americană l-a concediat un an mai târziu. Hayes a fost arestat în decembrie în Marea Britanie şi eliberat pe cauţiune.

În SUA, traderul este acuzat că a încercat de mai multe ori să-şi convingă colegii şi traderii concurenţi de la mai multe bănci să-l ajute să manipuleze uşor dobânzile LIBOR pentru a-şi îmbunătăţi portofoliul de trading.

În 2009, când Citigroup i-a făcut traderului oferta de cinci milioane de dolari, un executiv de la UBS a scris într-un e-mail intern că „legăturile puternice ale lui Hayes cu cei care stabilesc nivelurile dobânzilor LIBOR la Londra sunt nepreţuite“.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 19.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO