Business Internaţional

Primii migranţi sirieni şi irakieni sosesc din Grecia într-o nouă tabără în Franţa

Primii migranţi sirieni şi irakieni sosesc din Grecia...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

07.03.2016, 12:36 64

Aproximativ 150 de refugiaţi care au tranzitat "hot spots" în Grecia au sosit luni în Franţa, în cadrul programului european de repartizare a solicitanţilor de azil. Anunţul venirii acestora, înainte de sosire, a fost făcut de către ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve, într-un articol publicat pe site-ul publicaţiei liberation.fr.

"Franţa este ţara care a găzduit până în prezent cel mai mare număr de refugiaţi relocalizaţi: 152 dintre ei sosesc luni pe teritoriul francez, provin din Grecia şi vor fi cazaţi în centre de găzduire pentru solicitanţi de azil, în mai multe regiuni franceze", anunţa Cazeneuve.

Aceste sosiri ridică la aproape 300 numărul total de persoane preluate de Franţa în cadrul programului european de repartiare validat vara trecută. Primii, nişte eritreeni, au fost preluaţi în noiembrie.

De această dată este vorba despre sirieni şi irakieni, în total aproximativ 20 de familii şi câţiva bărbaţi singuri, potrivit unei surse de la Ministerul de Interne. După sosire, ei urmau să se prezinte la centre pentru solicitanţi de azil în Aquitaine-Poitou-Charentes, Bourgogne-Franche-Comté, iar câţiva dintre ei în Nord-Pas-de-Calais.

Franţa s-a angajat să primească 30.000 de refugiaţi în decurs de doi ani - un angajament reiterat de către preşedintele Republicii vineri. Însă startul operaţiunii este anevoios, iar Franţa, cu 300 de persoane, se clasează pe primul loc între ţările-gazdă, înaintea Finlandei (aproximativ 140 de persoane), un lucru pe care Cazeneuve îl atribuie faptului că "dispozitivele de primire şi repartizare a refugiaţilor în «hot spots» continuă să funcţioneze într-un mod foarte imperfect".

Ministrul francez de Interne respinge ideea unei "lipse de atractivitate" sau unei "rele voinţe deliberate" din partea Franţei, în acest articol scris ca răspuns la un articol al filosofului Étienne Balibar, foarte critic faţă de politica franceză în domeniul azilului şi imigraţiei, în special la Calais (Pas-de-Calais).

"Nicio persoană informată nu ar putea să scrie că planul desfiinţării «junglei» de la Calais va avea ca rezultat «să arunce pe drumuri sute de (oameni) disperaţi»", afirmă Cazeneuve, subliniind că operaţiunea "nu are alt obiectiv decât să pună la adăpost persoane aflate într-o mare suferinţă, expuse frigului, care trăiesc în noroi" şi "supuse violenţelor trecătorilor".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO