Business Internaţional

Prima zi din cea mai grea săptămână a Europei de după război a lăsat răni adânci

AFP/Mediafax Foto
30.06.2015, 00:08 8658

Cea mai grea zi din istoria Greciei de la război încoace va lăsa urme adânci în psihicul oamenilor, după ce grecii au văzut cel mai negru coşmar îndepli­nindu-se: au rămas fără bani.

„Sunt cozi peste tot. Oamenii vânează bancomatele. Când află că unul a fost alimentat cu bani în doar câteva minute se creează o coadă. Oficial se ştie că băncile vor fi deschise după referendum, însă oficialii bancari spun off the record că până nu se va ajunge la un acord, de orice natură, nu vor deschide porţile băncilor pentru că se tem de un colaps“, a descris, pentru ZF, situaţia din Grecia Lazaros Beltsios, jurnalist la televiziunea Star Channel.

Grecia fierbe sub presiunea datoriilor şi a unui default iminent, oamenii stau la coadă la bancomate, la supermarket şi chiar la benzinărie. În contextul în care guvernul de la Atena a limitat retragerile de bani de la bancomate la 60 de euro pe zi, panica s-a instaurat pe străzile din Grecia. Ieri dimineaţă, singura banca din Grecia care îşi alimentase bancomatele era Piraeus, însă şi celelalte bănci mari erau aşteptate să facă acelaşi lucru.

„Se discută ca o parte din birourile bancare să se deschidă pentru pensionari ca aceştia să poată veni la ghişeu să îşi ia pensia. Mulţi nu folosesc cardul şi bancomatul, astfel că este nevoie pentru ei de birouri bancare“.

În România, indicatorul Robor la trei luni, utilizat de bănci ca referinţă pentru costul creditelor de retail în lei, a urcat ieri la 1,33% pe an, adică maximul ultimei luni, în condiţiile în care acutizarea crizei greceşti s-a reflectat şi pe piaţa monetară interbancară. Creşterea ratelor de dobândă s-a observat şi în cazul scadenţelor pe termen foarte scurt, care au urcat spre 1% pe an, mişcarea fiind înregistrată chiar dacă dealerii spun că nu există o problemă cu băncile cu acţionariat elen, care au lichiditate suficientă şi nu au nevoie să atragă bani de pe piaţa monetară, ba chiar plasează.

„Toate unităţile noastre funcţionează conform programului normal de lucru, la fel şi serviciile de online şi mobile banking. Suntem o bancă românească şi ne desfăşurăm activitatea în conformitate cu reglementarările BNR“, a spus la solicitarea ZF, Sergiu Oprescu, preşedinte executiv al Alpha Bank.

Alpha Bank este cea mai mare instituţie de credit cu acţionariat elen care activează pe piaţa locală.

 

Bursa de la Bucureşti a intrat în hora corecţiilor

Bursa a scăzut cu 1,7% în şedinţa de ieri, semn că investitorii nu s-au speriat de riscul unui default al Greciei şi nu au vândut masiv din deţineri... Din rândul acţiunilor lichide, cele mai ample scăderi au fost raportate de Carpatica (-3,4%), Petrom (-3%) şi SIF Transilvania (-2,4%)    
 

Robor la trei luni a urcat la 1,33% pe an, maximul ultimei luni

Indicatorul Robor la trei luni, utilizat de bănci ca referinţă pentru costul creditelor de retail în lei, a urcat ieri la 1,33% pe an, adică maximul ultimei luni... A fost creştere şi la scadenţele pe termen foarte scurt, care au urcat spre 1% pe an
 

Grecia, al şaselea cel mai mare investitor în companiile româneşti

Grecii au peste 6.100 de companii, 4,5% din tot capitalul străin „cazat” în România, şi 1,4% din exporturi... OTE şi Coca-Cola HBC sunt cele mai mari firme cu rădăcini în Grecia
 

Adevărata faţă a crizei din Grecia: vânzările de Mercedes au crescut, cele de Dacii au scăzut

 Vânzările de maşini scumpe au continuat să crească în Grecia în primele cinci luni ale anului... Contrar crizei, cel mai bine vândut brand auto în mai a fost Nissan, brand ce comercializează maşini cu preţuri medii de peste 15.000 de euro şi cunoscut datorită SUV-urilor sale.        
  

Şeful Supravegherii din BNR: Există preocupare, dar nu îngrijorare

 Nicolae Cinteză, BNR, a spus că ziua de ieri a fost „o zi liniştită” pe piaţa bancară din România, fără niciun fel de problemă în legătură cu subsidiarele băncilor greceşti... Băncile cu acţionariat elen sunt bine capitalizate şi pot face faţă unor eventuale valuri de retrageri de numerar  
 

„Am primit telefoane de la clienţi care au întrebat dacă am deschis sucursala”

 Ieri după-amiază, la sucursalele din piaţa Alba Iulia şi de pe Bulevardul Unirii din Capitală ale băncilor greceşti activitatea se desfăşura  normal, ghişeele fiind ocupate de clienţi care efectuau operaţiuni curente

Grecii au început să se simtă ca sub asediu şi iau cu asalt benzinăriile şi supermarketurile

 Coşmarul Greciei a început: pensionari panicaţi fac cozi la bancomate, benzinăriile sunt forţate să se închidă pentru că grecii au cumpărat într-o jumătate de zi benzina care în mod normal s-ar fi vândut în două zile... În Creta, jumătate din benzinăriile din regiunea Chania s-au închis ieri pentru că au rămas fără combustibil

Viaţa în Grecia: oamenii vânează bancomatele

 Mărturia unui ziarist grec: „Sunt cozi peste tot. Oamenii vânează bancomatele. Când află că unul a fost alimentat cu bani în doar câteva minute se creează o coadă.”  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO