Business Internaţional

Preţurile creditelor de carbon au atins maximele ultimilor 14 ani

Preţurile creditelor de carbon au atins maximele...

Autor: Bogdan Cojocaru

15.07.2020, 00:00 144

Preţurile creditelor de carbon din UE au atins la începutul săptămânii cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, urcând cu până la 5% în condiţiile în care traderii au pariat că promisiunile politicienilor de „revenire verde“ vor avea ca efect creşterea cererii pentru aceste instrumente, scrie Financial Times.

Creditele - permise pentru emisii de carbon care pot fi cumpărate şi vândute de companii - s-au ridicat la peste 30 de euro pe tonă pentru prima dată din 2006. Performanţa este punctul culminant al unei reveniri susţinute pe parcursul mai multor luni în care evoluţia creditelor a fost de la intrarea în criza provocată de pandemia de Covid-19 superioară celor de pe multe alte pieţe de mărfuri.

Unele companii cu emisii puternice de carbon au început să cumpere credite în timpul scăderii iniţiale a preţurilor cauzate de pandemie, iar apoi, pe măsură ce preţurile au început să urce, investitorii au început să se adune pe piaţă.

De asemenea, traderii au fost încurajaţi de semnale de la factorii de decizie din UE că va avea prioritate o redresare „verde“ a economiei afectate de pandemie. Săptămâna trecută, preşedintele Băncii Centrale Europene Christine Lagarde a declarat pentru Financial Times că instituţia s-a angajat să examineze modificări „mai ecologice“ la toate operaţiunile sale, inclusiv la achiziţiile de active.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO