Business Internaţional

Preţul minereului de fier s-a prăbuşit cu 44%, iar declinul nu se va opri

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Bogdan Cojocaru

12.11.2014, 00:07 282

Preţul minereului de fier, unul dintre ingredientele de bază ale industriei siderurgice, a scăzut cu 44% de la începutul anului pe pieţele internaţionale, iar căderea se va prelungi, probabil, şi anul viitor, prognozează analiştii.

La un preţ mediu de 75,5 dolari pe tonă, minereul de fier este una dintre cele mai „devalorizate“ materii prime industriale. Banca americană Citigroup se aşteaptă ca preţul să scadă anul viitor sub 60 de dolari pe tonă şi să ajungă chiar în jurul valorii de 50 de dolari pe tonă, cea mai pesimistă estimare de până acum venită din partea unei instituţii financiare. Banca ANZ Bank estimează că preţurile nu vor mai urca niciodată peste 100 de dolari tona.

Evoluţia preţului minereului de fier este importantă pentru Româ­nia deoarece nu produce minereu de fier şi de aceea combinatele siderurgice de aici, precum ArcelorMittal Galaţi, importă această materie primă. România a importat anul trecut minereu de fier în valoare de 233 milioane de euro, potrivit datelor INSSE, sumă cu aproximativ 20% mai mare decât cea din 2012, creşterea în valoare reflectând pe de o parte majorarea cantită­ţii achiziţionate, iar pe de altă parte avansul preţurilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO