Business Internaţional

Preşedintele Consiliului European îi va cere Theresei May să concretizeze oferta de Brexit până în luna decembrie

Preşedintele Consiliului European îi va cere Theresei...

Autor: Andrei Ionascu, Mediafax

16.11.2017, 18:23 93

Oficialii UE au început pregătirile interne pentru a putea lansa negocierile comerciale după summitul din decembrie, potrivit sursei citate, care a adăugat: "Tusk o va informa pe May că un astfel de scenariu pozitiv nu este sigur, va necesita mai multă muncă şi că timpul este scurt".

"Tusk o va întreba pe May cum intenţionează Marea Britanie să progreseze în privinţa celor trei aspecte cheie pentru prima fază a negocierilor de Brexit", a precizat oficialul european.

Donald Tusk şi Theresa May se vor întâlni vineri la Goteborg, Suedia, la ora locală 12:30 (13:30, ora României), în cadrul summitului UE privind probleme sociale şi de ocupare a forţei de muncă.

Blocul comunitar a refuzat să discute despre "relaţiile viitoare" cu Marea Britanie, inclusiv cele comerciale, întrucât nu au fost înregistrate progrese suficiente în privinţa unor "aspecte separate" printre care şi factura de Brexit pe care trebuie să o achite Londra la ieşirea din UE.

Recent, Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, a declarat că Uniunea Europeană pregăteşte planuri de urgenţă pentru posibilitatea ca negocierile pe tema unui acord de Brexit cu Londra să se încheie cu un eşec.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO