Business Internaţional

Preşedinte: Polonia va deveni în curând independentă de gazele naturale ruseşti

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda

Autor: Bogdan Cojocaru

26.04.2019, 00:00 232

Preşedintele Poloniei Andrzej Duda a semnat un acord de finanţare pentru extinderea terminalului de gaze naturale lichefiate Swinoujscie de pe ţărmul Mării Baltice, ocazie cu care a declarat că în curând ţara sa nu doar că va fi suverană în ceea ce priveşte importul de gaze, ci va fi şi capabilă să exporte acest tip de securitate în statele vecine, scrie Polandin.com.

Duda a reamintit cuvintele fostului preşedinte Lech Kaczynski, decedat într-un accident de avion, rostite în timpul Consiliului Naţional de Securitate din 2006. În acea zi, Kaczynski „şi-a prezentat ideea de a crea condiţii care să asigure o suveranitatea energetică reală pentru Polonia în ceea ce priveşte importul de gaze“.

Una dintre condiţiile pentru acest rezultat era terminalul GNL. „Astăzi, planurile lui Lech Kaczynski sunt parţial realizate. Astăzi stăm lângă un terminal care poartă numele său ... un terminal care va fi extins, unul care va fi capabil să primească nu doar 5 miliarde de metri cubi de gaze pe an, ci, sperăm că în curând, când investiţia despre care vorbim este finalizată, 7,5 miliarde şi, în cele din urmă, peste 10 miliarde de metri cubi“, a subliniat preşedintele Duda.

El a adăugat că lucrările pregătitoare pentru construirea unei conducte care va transporta gaze din Norvegia în Polonia se află într-o etapă avansată. „Aceasta înseamnă că în curând, Polonia nu va fi doar pe deplin suverană în ceea ce priveşte importul de gaze, dar va fi în măsură să aducă şi acest tip de securitate statelor vecine“, a mai spus Duda, referindu-se la Ucraina şi Republica Cehă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO