Business Internaţional

Preşedinta Braziliei riscă să fie acuzată de manipularea bugetului

Preşedinta Braziliei riscă să fie acuzată de...

Autor: CătăIina Apostoiu

09.10.2015, 00:04 458
Brazilia, una din cele mai mari economii emergente ale lumii, se afundă în criză: preşedinta ţării, Dilma Rousseff, ar putea fi pusă sub acuzare pentru manipularea datelor bugetare, cea mai mare companie a ţării, Petrobras, se confruntă cu un amplu scandal de corupţie, iar economia acesteia se adânceşte în cea mai profundă recesiune din ultimii 25 de ani. Curtea federală de conturi (TCU) a Braziliei a decis cu unanimitate de voturi că guvernul preşedintei Rousseff şi-a manipulat cifrele statistice în 2014 pentru a ascunde creşterea deficitului bugetar, în condiţiile în care aceasta se afla în campanie electorală, relatează The Guardian.  Astfel, Rousseff a pierdut o bătălie judiciară extrem de importantă, opozanţii acesteia având de-acum posibilitatea de a o pune sub acuzare.

Decizia, prima luată de TCU împotriva unui preşedinte brazilian în aproape 80 de ani, va fi folosită de legislatorii din opoziţie pentru a cere lansarea de proceduri de punere sub acuzare împotriva liderului de stânga nepopular. Încă nu este clar cât de repede se vor mişca aceştia pentru a depune o astfel de cerere, şi nici dacă dispun de suficient sprijin pentru punerea sub acuzare a preşedintei. Guvernul ceruse curţii supreme să amâne decizia de ieri, însă aceasta a refuzat. Procurorul general Luis Inacio Adams a anunţat că guvernul va contesta decizia curţii. Anterior, guvernul lui Rousseff nu reuşise să obţină sprijin suficient în Congres pentru eforturile sale de reechilibrare a conturilor publice ale Braziliei. În plus, Rousseff resimte efectele unei decizii pronunţate anterior ce creează premisele lansării unei anchete separate privitoare la posibile nereguli legate de campania sa de realegere de anul trecut. Congresul ţării a amânat pentru a patra oară o şedinţă în care urma să voteze dacă susţine sau nu respingerea de către Rousseff a două proiecte de lege pe cheltuieli după ce guvernul acesteia nu şi-a putut asigura cvorumul în pofida unei restructurări guvernamentale realizate săptămâna trecută. „Este ca şi cum guvernul a încetat să existe”, a afirmat congressmanul Pauderney Avelino de la partidul Democraţilor aflat în opoziţie.

Decizia de amânare subliniază izolarea politică a preşedintei Rousseff în condiţiile în care aceasta se luptă să contracareze eforturile de a o pune sub acuzare pe fondul unui scandal de corupţie ce ia proporţii şi al celei mai profunde recesiuni înregistrată de economia Braziliei în ultimii 25 de ani. Proiectele de lege respinse de Rousseff vizau majorarea cheltuielilor publice cu 63 miliarde de reali (16,4 miliarde de dolari) în următorii patru ani şi o majorare cu 78% a salariilor angajaţilor din sectorul judiciar, cât şi o majorare a plăţilor către pensionari. În septembrie, pe fondul deficitului bugetar în creştere al Braziliei, agenţia de rating S&P a decis să nu mai acorde ţării ratingul investment grade. Susţinută de creşterea explozivă a sectorului materiilor prime, economia braziliană a înregistrat câţiva ani de creştere puternică, ce a scos milioane de brazilieni din sărăcie. Boom-ul a luat sfârşit, însă, după ce Rousseff a venit la putere în 2011, economia ţării fiind puternic afectată de scăderea preţurilor la nivel mondial pentru produsele sale, de politicile intervenţioniste ale guvernului, de cheltuielile masive făcute pentru organizarea Cupei mondiale la fotbal şi corupţie. Nesiguranţa privitoare la capacitatea preşedintei Rousseff de a supravieţui crizei politice şi de a scoate Brazilia din vrie a cântărit greu asupra monedei locale, realul, care a atins cele mai scăzute niveluri înregistrate vreodată. Singura veste bună de care Rousseff a avut parte în ultima vreme a fost confirmarea de către autorităţile elveţiene a faptului că inamicul său declarat în congres, Eduardo Cunha, deţine conturi bancare în Elveţia, fapt negat anterior de acesta. Cunha, care deţine cheia iniţierii procedurilor de punere sub acuzare a preşedintei, se confruntă deja cu acuzaţii de corupţie în scandalul de luare de mită din jurul Petrobras. Recent, acesta a anunţat că nu are nicio intenţie de a demisiona.

Luna trecută, Joao Vaccari, fostul trezorier al Partidului Muncitorilor, aflat la guvernare, a fost condamnat la peste 15 ani de închisoare în cazul de corupţie în care este implicată compania petrolieră de stat Petrobras. O instanţă de judecată l-a găsit pe Vaccari vinovat de fapte de corupţie, spălare de bani şi conspiraţie. Politicianul, care până în aprilie a fost trezorierul oficial, a primit ca mită 4,26 milioane de reali (954.000 euro) de la parteneri de afaceri ai companiei Petrobras. Banii au fost daţi mai departe altor membri ai partidului de guvernământ. Fostul şef al departamentului de servicii pentru companii al Petrobras Renato Duque a fost găsit şi el vinovat de luare de mită în schimbul ajutorului dat firmelor de inginerie şi de construcţii pentru a câştiga contracte supraevaluate cu Petrobras. El a fost condamnat la peste 20 de ani de închisoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO