Business Internaţional

Presa internaţională: „România: văgăună sau ţară a romantismului şi a misterului?”

Autor: Greta Bogdan

02.07.2016, 22:34 3542

România nu are cea mai bună imagine în presa britanică, drept dovadă un sondaj al jurnaliştilor de la The Guardian arată că ţara noastră este ultima din Uniunea Europeană în care britanicii şi-ar dori să trăiască.

Cu toate astea, Carole Cadwalladr a realizat un reportaj despre Bucureşti prin care le vorbeşte britanicilor despre cât de mult s-a schimbat oraşul după 20 de ani, de când ea a fost ultima dată aici.

„Vestea bună, i-am spus primului român pe care l-am intervievat, este aceea că un ziar britanic vrea să publice un story despre România în care nu este vorba despre imigranţii care ne fură job-urile sau despre rromii cerşetori care vor să îşi repare dantura gratuit prin sistemul nostru de sănătate, NHS. <<Dar vestea proastă?>> mă întreabă el. Fac o pauză. Aceea că majoritatea britanicilor cred că românii vin în Marea Britanie să le fure job-urile şi să-şi rezolve problemele dentare pe cheltuiala NHS”, a spus ziarista în reportajul său pentru The Guardian.

De fapt, analiza nu scoate în evidenţă chiar acest lucru, însă nici prea departe nu e. Sondajul arată că din toate ţările din Europa în care britanicii şi-ar dori cel mai puţin să trăiască, România este pe primul loc, fiind menţionată de către 25% dintre respondenţi.

Asta pentru că se presupune că românii sunt „agresivi” şi „leneşi”. „Totuşi, mai puţin de 1% dintre noi au fost în România”, mai spune Cadwalladr.

Un procent semnificativ de 58% dintre britanici cred că România este una dintre cele cinci ţări europene care a trimis cei mai mulţi migranţi în Marea Britanie.

„S-a dovedit nu doar faptul că nu ştim nimic despre România, ci şi faptul că ceea ce ştim nu este adevărat”.

                                                                                                          Foto: captură The Guardian 

De fapt, sunt mai puţin de 100.000 de români în Marea Britanie (în comparaţie cu aproape 700.000 de polonezi, de exemplu).

Datele din 2014 arată că mai puţin de 2.500 dintre aceşti români au avut, într-adevăr, beneficii, precum ajutoarele din partea statului. Românii contribuie, de asemenea, la bunul mers al economiei britanice.

Cristian Lupşa, unul dintre românii intervievaţi de jurnalistă, a subliniat că există o diferenţa esenţială între rromii- ţigani şi românii- cetăţeni ai României, lucru pe care britanicii aproape că îl ignoră.

"Multi oameni se enervează când rromii se duc în străinatate şi se întâmplă ceva rău. Simt că fac o imagine proastă ţării", a mai spus Lupşa.

Carole Cadwalladr a făcut un tur al Bucureştiului şi a întâlnit tineri implicaţi în diferite arte creative, spunând că peste tot în capitala României găseşti oameni care fac diferite lucruri interesante şi care vorbesc despre impactul muncii lor aici sau despre cât de dinamic este oraşul din anumite puncte de vedere, în comparaţie cu vestul Europei.

Ziarista a mai scris despre diferenţele dintre oraşul de altădată, din iarna anului 1991, când, imediat după ieşirea României de sub tutela comunistă, oamenii erau descurajaţi şi deprimaţi şi oraşul de azi, care îi pare cu adevărat schimbat.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO