Caută doar în titlu
Business Internaţional

Premierul etiopian Abiy Ahmed a primit Premiul Nobel pentru Pace 2019

Premierul etiopian Abiy Ahmed a primit Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2019, a informat vineri Comitetul Nobel Norvegian, instituţia care acordă prestigioasa distincţie.

Comitetul Nobel din Oslo, Norvegia, a acordat distincţia premierului etiopian pentru "eforturile de a obţine pacea şi cooperarea internaţională, în special pentru iniţiativa decisivă de a rezolva conflictul cu statul vecin Eritreea".

Awol Allo, profesor de origine etiopiană, asociat al Universităţii Keele din Marea Britanie, a declarat că Abiy Ahmed merită premiul pentru pace pentru rolul pe care l-a avut în încheierea unui conflict de 20 de ani între Etiopia şi Eritreea.

"Sunt de părere că ce a făcut Abiy cu problema privind Eritreea a fost ceva foarte curajos şi remarcabil. Cele două ţări nu se mai află în război. Familiile au fost reunite pentru că zborurile între cele două state au fost reluate. Relaţiile care au fost tensionate timp de 20 de ani au fost refăcute", a afirmat acesta.

Preşedinta Comitetului Nobel norvegian, Berit Reiss-Andersen, a declarat că "eforturile lui Abiy Ahmed merită să fie recunoscute şi au nevoie să fie încurajate", adăugând că speră ca acest premiu "să consolideze munca importantă a premierului etiopian".

"Premierul Abiy Ahmed a căutat să promoveze reconcilierea, solidaritatea şi justiţia socială", a declarat aceasta.

După preluarea şefiei Guvernului, în aprilie 2018, Abiy Ahmed a luat măsuri de eliminare a represiunii politice, eliberând prizonierii politici, înlăturând interdicţiile ce vizau partidele politice şi anchetând oficialii acuzaţi de abuzuri la adresa drepturilor omului.

Anul acesta au fost nominalizaţi pentru Premiul Nobel pentru Pace 223 de persoane şi 78 de organizaţii.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.