Business Internaţional

Premieră. Banii UE dăunează. Locotenentul premierului ungar Orban: Dependenţa de fondurile UE împinge economia în direcţia greşită

Premieră. Banii UE dăunează. Locotenentul premierului...

Autor: Catalina Apostoiu

01.03.2018, 00:03 437

Ungaria va continua să se concentreze pe industria auto ca una dintre principalele forţe catalizatoare ale creşterii economiei sale, iar companiile locale vor fi forţate să-şi finanţeze dezvoltarea de pe piaţa locală în condiţiile în care „dependenţa de fondurile UE, clară în cazul unor companii, împinge economia în direcţia greşită“, a declarat Mihaly Varga, ministrul ungar al economiei, citat de Budapest Business Journal.

Comentariile acestuia vin în condiţiile în care mai mulţi lideri europeni cer condiţionarea fondurilor europene de respectare a valorilor Uniunii Europene, iar biroul european antifraudă se apropie cu anchetele sale de cercul de aliaţi ai permierului ungar Viktor Orban.

„Principala misiune rămâne cea de reducere a datoriilor statului. Dar dacă vom asista la o încetinire a creşterii, guvernul va avea oportunitatea de a furniza stimulente fiscale.“

„Trebuie să ne reîntoarcem la calea normală de a face lucrurile, iar companiile vor fi forţate să-şi finanţeze dezvoltarea de pe piaţă. Aştept cu nerăbdare perioada aceasta pentru că trebuie să realizăm că dependenţa de finanţarea din partea UE, care a devenit clară în cazul unor companii, mişcă economia în direcţia greşită“, a declarat Varga.

Premierul ungar Viktor Orban insista la rândul său în decembrie anul trecut că economia ungară poate funcţiona fără fonduri europene. „Ungaria nu are de ce să se teamă, pentru că nu depinde de banii niciunui outsider“, declara acesta.

Fondurile UE au devenit un subiect sensibil în Ungaria, după ce în urma unei anchete realizate în Ungaria, biroul anti-fraudă al UE, Olaf, a anunţat că a descoperit nereguli serioase legate de contracte de iluminat public acordate unei companii deţinute anterior de ginerele lui Orban, Istvan Tiborcz. Olaf a cerut Comisiei Europene să recupereze peste 40 milioane de euro din fondurile UE cheltuite pe astfel de proiecte.

Olaf recomandase deja ca instituţiile europene să recupereze 283 milioane de euro primite de Ungaria pentru construirea unei noi linii de metrou în Budapesta după descoperirea unor dovezi de fraudă şi posibil corupţie.

Ungaria va primi fonduri europene în valoare de 25 miliarde de euro în decurs de şapte ani, până în 2021, fiind una dintre cele mai mari beneficiare pe cap de locuitor ale fondurilor de dezvoltare economică ale blocului.

Membrii Parlamentului European sunt îngrijoraţi că fondurile merg către familia, prietenii şi susţinătorii lui Orban.

Ingeborg Grassle, un influent membru al PE a făcut recent apel pentru lansarea unei anchete „reale“ privind neregulile legate de modul în care sunt folosite fondurile UE de către ginerele lui Orban, scrie Politico.

„Ne aşteptăm la cooperare pentru soluţionarea problemelor. Obiectivul nostru este de a susţine Ungaria, însă autorităţile din Ungaria pretind că de fapt scopul este de a crea probleme în Ungaria, iar acest lucru nu este adevărat“, a declarat Grassle.

Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar nu a dorit să comenteze, însă în cadrul unei conferinţe de presă recente, Peter Szijjarto, ministrul ungar al afacerilor externe, a descris scandalul din jurul fostei companii a ginerelui lui Orban drept „o încercare evidentă de a interveni în procesul electoral din Ungaria“. Alegerile din Ungaria vor avea loc pe 8 aprilie.

Pe de altă parte, Ungaria vrea ca cel puţin jumătate din cei peste 1 miliard de euro pe care i-a cheltuit pe protecţia graniţelor să-i fie rambursate din fonduri UE, a declarat premierul Orban pe pagina sa de Facebook, potrivit Euronews.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO