Business Internaţional

Polonia şi Croaţia sunt interesate de soluţia ungară la criza francului elveţian

Premierul polonez Ewa Kopacz a ordonat agenţiilor naţionale să investigheze dacă băncile au comis abuzuri când au emis credite ipotecare în franci elveţieni. AFP/Mediafax Foto

Premierul polonez Ewa Kopacz a ordonat agenţiilor naţionale să investigheze dacă băncile au comis abuzuri când au emis credite ipotecare în franci elveţieni. AFP/Mediafax Foto

Autor: Sebastian Tănase

21.01.2015, 00:03 1443

Budapesta a anunţat că autorităţile din Polonia şi Croaţia au cerut detalii de la statul ungar privind modul cum au rezolvat conversia creditelor din valută în forinţi, după ce Ungaria a fost singura ţară ne­afectată de recenta explozie a francului faţă de euro şi implicit faţă de monedele ţărilor din Europa de Est, scrie Wall Street Journal în ediţia de astăzi.

„Dacă deprecierea zlotului atinge 15%, atunci o parte din clienţi nu vor mai putea face faţă acestei lovituri şi vor avea nevoie de o formă de ajutor pentru a rambursa împrumuturile“, a afirmat directorul mBank, Cezary Stypulkowski.

Totuşi, în Polonia, autorităţile încă nu s-au decis dacă să urmeze exemplul Ungariei din cauza riscului de a des­tabi­lizeze sistemul public de finanţe sau cel bancar, care au beneficiat în ulti­mii ani de politici de creditare conservatoare.

În acest sens, acţiunile băncilor poloneze s-au diminuat considerabil după decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a elimina pragul fix de schimb valutar în raport cu euro. La sfârşitul celui de-al treilea trimestru din 2014 băncile deţineau un portofoliu combinat  de 131 de milioane de zloţi (35 mil. dolari), adică aproximativ 8% din produsul intern brut al Poloniei, sub forma creditelor ipotecare în franci elveţieni acordate persoanelor fizice.

Între timp, premierul polonez Ewa Kopacz a ordonat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), precum şi Oficiului Competiţiei şi Protecţiei Consumatorului (OCPC) să investigheze toate creditele ipotecare acordate de băncile locale, care au lăsat în voia pieţelor financiare peste 550.000 de proprietari de gospodării. Majoritatea acestor credite au fost contractate în perioada 2006-2008, cand cotaţia era de aproximativ 2,5 zloţi pentru un franc, scrie Reuters.

„Dacă sunt descoperite nereguli, care încalcă interesele colective ale consumatorilor, instituţiile bancare vor fi amendate“, a afirmat purtătorul de cuvânt al OCPC, Malgorzata Cieloch.

Vicepremierul Poloniei, Janusz Piechocinski, a afirmat pe parcursul weekendului că este necesar ca ţara să stabilească un plan care să asigure „suport raţional“ proprietarilor de gos­po­dării cu expuneri mari în valuta elveţiană.

Cu toate acestea, analistul Băncii Naţionale a Poloniei Anna Zielinska-Glebocka a afirmat luni într-o emisiu­ne televizată că problema trebuie rezolvată între creditori şi debitori.

Băncile comerciale din Polonia au programată astăzi o întâlnire cu reprezentanţii băncii naţionale pentru a discuta măsurile care trebuie luate, deşi guvernatorul băncii centrale, Marek Belka, a spus ieri că nu doreşte să ia decizii radicale.

Pe parcursul weekendului, pre­mie­rul ungar, Viktor Orban, a lăudat gu­vernul şi banca naţională din Bu­dapesta pentru decizia de a pres­chimba în forinţi toate creditele. Ast­fel, ungurii cu împrumuturi sunt pro­tejaţi de fluctuaţiile francului elveţian.

Întrebat de situaţia Ungariei, prim-ministrul Victor Ponta a declarat luni că o posibilă soluţie ar fi să adopte exemplul vecinilor noştri, deoarece ar fi neadecvat să lase atâţia cetăţeni să intre în faliment. Totuşi, premierul a atras atenţia că guvernul nu ar trebui să ofere speranţe false celor peste 150.000 de români cu credite în franci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO