Business Internaţional

Polonia boicotează demersurile UE de a reduce noxele

Polonia boicotează demersurile UE de a reduce noxele

Ministrul polonez al mediului Marcin Korolec: „Planul CE nu va ajuta climatul economic, iar economia europeană, care cu greu se menţine pe picioare, va avea şi mai multe probleme“

Autor: Andreea Mindrila

14.03.2012, 00:03 215

Polonia face lobby printre statele vecine din Uniunea Europenă pentru a i se alătura în încercarea de a bloca eforturile UE de a reduce considerabil emisiile de gaze cu efect de seră, acuzând că aceste tăieri vor submina creşterea economică şi vor alimenta inflaţia, scrie The Wall Street Journal.

Comisia Europeană (CE) a propus reducerea drastică a emisiilor de dioxid de carbon până în anul 2050 la niveluri atât de scăzute încât oficialii polonezi spun că practic astfel se exclude utilizarea combusti­bililor fosili pentru obţinerea energiei.

Varşovia a respins propunerea la o reuniune a miniştrilor de mediu din UE, iar oficialii polonezi au declarat că au început să câstige şi sprijinul ţărilor ve­cine, printre care România, Cehia, Ungaria şi Slo­va­cia, în încercarea de a bloca definitiv această iniţiativă.

Polonia, care are resurse importante de cărbune, este cea mai mare ţară din fostul bloc comunist şi vizează de mult timp reprezentarea flancului estic al UE în probleme de importanţă vitală pentru regiune. Mai mult de 90% din energia electrică a ţării este obţinută din arderea cărbunelui.

"Acest plan nu va ajuta climatul economic, iar economia europeană, care cu greu se menţine pe picioare, va avea probleme suplimentare. Trebuie să căutăm soluţii pe care vom putea efectiv să le implementăm", a declarat ministrul polonez al mediului Marcin Korolec. Polonia este singurul stat din UE care a reuşit să evite recesiunea în timpul crizei economice mondiale.

CE va încerca să elaboreze o soluţie de compromis şi să o supună din nou la vot.

"Răspunsul negativ al Poloniei la propunerea CE este regretabil, dar acest lucru nu va împiedica Europa să continue tranziţia spre o economie în care emisiile de dioxid de carbon să fie reduse", a declarat comisarul european responsabil cu problemele climatice Connie Hedegaard.

Ţările UE au convenit în 2008 să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 20% faţă de nivelul din 1990, până în 2020. Noul plan al Comisiei presupune o scădere cuprinsă între 80% şi 95% până în 2050 faţă de nivelul din anul 1990.

Korolec spune că o astfel de ţintă este bazată pe estimările că până în anul 2050 "sectorul energetic nu va mai utiliza nici gaze naturale şi nici cărbune". Pla­nul presupune o diminuare de 70% a emisiilor de dioxid de carbon din transporturi, inclusiv din aviaţie, dar şi ca toate maşinile să fie electrice, explică ministrul polonez al mediului, care a adăugat că Polonia a redus deja cu 30% emisiile faţă de nivelul din 1990. Ţintele stabilite de UE ar putea reduce PIB-ul Poloniei cu un punct procentual pe an până în anul 2030, spune Piotr Jezowski, cercetător la Warsaw School of Economics.

Oficialii polonezi spun că, informal, poziţia lor este sprijinită şi de alte ţări. "La întrunire nu am avut sentimentul că am fost singur. Ţările din regiune ne împărtăşesc punctul de vedere. Coordonarea este deja în derulare", a declarat Korolec.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO