Business Internaţional

Plecarea misterioasă a fostului director Nissan, Carlos Ghosn, din Japonia în Liban: Nu se ştie dacă Ghosn a încheiat un acord cu procurorii sau dacă a fugit

Plecarea misterioasă a fostului director Nissan, Carlos...

Autor: Marinela Sarbu

01.01.2020, 00:00 809

Fostul director al companiei Nissan, Carlos Ghosn, a călătorit în Liban după ce a părăsit Japonia, dar nu este clar cum a plecat din ţara asiatică unde a fost eliberat pe cauţiune din închisoare, potrivit unor surse citate de BBC.

Nu se ştie dacă Ghosn a încheiat un acord cu procurorii sau dacă a fugit. Omul de afaceri deţine paşapoarte franceze şi libaneze.

Avocaţii săi au acuzat guvernul japonez că a conspirat împotriva lui, numind cazul penal în care este implicat ca fiind „motivat politic”.

Financial Times citează un apropiat al lui Ghosn care a afirmat că omul de afaceri a aterizat duminică la Beirut.

Surse oficiale nu au confirmat încă această mişcare.

Totuşi, nu este clar cum a reuşit să călătorească, fiind eliberat pe cauţiune în condiţii stricte şi nu ar fi putut părăsi Japonia.

Ziarul francez Les Echos relatează că acesta ar fi ajuns cu un avion privat care a zburat în Liban din Turcia - deşi acest lucru este, de asemenea, neconfirmat.

Carlos Ghosn a fost arestat după ce a fost acuzat de abateri financiare în 2018 şi se confruntă cu mai multe patru capete de acuzare - inclusiv o afirmaţie potrivit căreia a deturnat banii de la compania pe care a condus-o pentru propriul câştig.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO