Business Internaţional

Pierde Hollande controlul asupra Franţei?

Pierde Hollande controlul asupra Franţei?

Autor: CătăIina Apostoiu

25.05.2016, 00:03 976

Preşedintele francez Francois Hollande şi-a bazat speranţele legate de realegerea sa pe economia ţării, pariind că redresarea acesteia va fi suficient de puternică pentru a-i impresiona pe alegători, scrie Bloomberg.

Alegătorii încearcă şi ei să-şi impresioneze preşedintele: manifestaţii  violente, maşini de poliţie incendiate şi greve de amploare, cea prin care s-au închis toate rafinăriile din ţară fiind una dintre cele mai spectaculoase.

În condiţiile în care performanţele economice vizate nu au fost atinse, rata şomajului fiind aproximativ dublul nivelului înregistrat în Marea Britanie şi Germania, guvernul socialist al ţării îşi concentrează atenţia asupra sectorului de business, căutând modalităţi de a încuraja crearea de locuri de muncă.

Hollande se confruntă însă cu un du­blu eşec: acesta a „diluat“ noile pla­nuri de modificare a legislaţiei din domeniul muncii, care vizează redu­cerea plăţilor pentru orele suplimentare şi înlesnirea concedierii angajaţilor în anumite cazuri, provocând mânia companiilor, însă această diluare nu a reuşit în acelaşi timp să pună capăt grevelor şi violenţei de pe străzi.

La mai multe luni după ce au în­ceput, protestele împotriva guver­nului lui Hollande devin din ce în ce mai agresive. Birourile Partidului său Socialist au fost vandalizate în mai multe oraşe din întreaga ţară.

Din cauza disputelor în creştere privitoare la noua legislaţie, toate rafi-năriile petroliere din Franţa au în­tâmpinat probleme sau au fost închise, generând o criză de carburanţi.

Toate cele opt rafinării ale ţării au fost afectate de greve. 

„Reformarea economiei franceze nu este imposibilă dacă preşedintele are un mandat popular, o majoritate parlamentară şi o viziune pe termen lung“, afirmă Bruno Cavalier, eco­nomist-şef al Oddo Securities din Paris. „În cazul preşedintelui Hollande însă, toţi cei trei factori lipsesc.“

Chiar dacă rata şomajului ar scădea, popularitatea lui Hollande ar avea de suferit din cauza incapacităţii acestuia de a impune ordine pe străzi.

Trei sferturi din alegători cred că guvernul nu a fost suficient de ferm în a-i contracara pe protestatari şi actele de vandalism provocate de aceştia, relevă un sondaj recent.

Sute de ofiţeri de poliţie au fost răniţi în timpul demonstraţiilor.

“Imaginile sunt foarte dăunătoare pentru guvern”, afirmă Bruno Jeanbart de la agenţia de sondaj OpinionWay din Paris.

“Oamenii văd ce se întâmplă şi capătă impresia că se află deja într-o situaţie de război civil unde totul este posibil. Toate aceste lucruri întăresc sentimentul că ne aflăm deja într-o eră post-Hollande”.

În condiţiile în care Hollande se pregăteşte pentru summitul liderilor G7, premierul Manuel Valls şi ministrul de finanţe Michel Sapin au promis să menţină livrările de carburanţi în încercarea de a arăta că guvernul îşi păstrează controlul asupra situaţiei.

În timp ce Valls răspundea întrebărilor privitoare la închiderile de rafinării, Hollande a vorbit timp de o oră pe postul de radio France Culture despre istorie. Agitaţia zilnică contează, afirma acesta, însă “ce contează mai mult pentru mine ca şef de stat este ce voi lăsa în urmă”. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO