Business Internaţional

Philips va achizitiona furnizorul american de servicii IT Visicu, pentru 430 mil. dolari

19.12.2007, 17:45 14

Grupul olandez Philips Electronics va cumpara furnizorul american de servicii IT Visicu, cu circa 430 de milioane de dolari (300 mil. euro), pentru a-si extinde operatiunile diviziei de echipamente medicale. Philips, principalul producator de becuri la nivel mondial, estimeaza ca tranzactia se va incheia in primul trimestru al anului 2008. Consiliul director al Visicu sustine aceasta oferta, a indicat Philips. Grupul vrea sa-si consolideze divizia de sisteme medicale prin intermediul achizitiilor. Grupul olandez a avertizat, in luna octombrie, ca divizia nu va indeplini cel mai probabil obiectivele pentru 2007, din cauza schimbarii reglementarilor in SUA. Divizia de sisteme medicale, care concureaza cu GE Healthcare si Siemens Medical Solutions, este esentiala pentru indeplinirea strategiei Philips de a majora marja de profit a companiei. Visicu, un producator de sisteme care monitorizeaza conditiile pacientilor de la terapie intensiva, a obtinut anul trecut venituri de 30,2 milioane de dolari, in crestere cu 65% comparativ cu anul precedent. Philips este unul dintre cei mai mari trei producatori de echipament medical din lume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO