Business Internaţional

Peste zece clădiri în flăcări în centrul Atenei, majoritatea incendiate cu cocteiluri Molotov

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

13.02.2012, 09:57 256

Peste zece clădiri, goale, erau cuprinse de flăcări duminică seara în centrul Atenei, majoritatea incendiate cu cocteiluri Molotov lansate în cursul manifestaţiilor împotriva măsurilor de austeritate, au anunţat pompierii şi poliţia, relatează AFP.

"Aproximativ zece clădiri sunt în flăcări, majoritatea din cauza cocteilurilor Molotov", a anunţat Nikolaos Tsongas, purtătorul de cuvânt al pompierilor.

El a precizat că vehiculele de pompieri nu se pot apropia de locurile sinistrate din cauza numărului de oameni aflaţi pe străzi.

Potrivit poliţiei, care a îndemnat cetăţenii să ajute pompierii să participe la lupta împotriva incendiilor, numărul clădirilor indendiate se ridica la 18.

Pe strada Stadiu, o clădire de un etaj, sediul unui magazin de cristale de lux, dar şi cinematograful vecin continuau să ardă către ora 19.45 GMT (21.45, ora României), în pofida intervenţiei a două brigăzi de pompieri, a constatat un jurnalist AFP. Magazinul Kosta Boda, vecin cu cinematograful, ardea deja de o oră atunci când au sosit pompierii, la ora 19.00 GMT (21.00, ora României).

Acoperişul din ceramică al magazinului s-a prăbuşit, iar flăcările depăşeau nivelul clădirii, extinzându-se la cinematograful Attikon, unul dintre cele mai cunoscute din oraş.

În cursul serii, strada Stadiu, pe care se află magazinul în flăcări şi cinematograful şi care porneşte din Piaţa Syntagma, a fost teatrul unor confruntări între poliţie şi grupuri de manifestanţi. Pe jos, pe stradă, se află bucăţi de marmură, utilizate de către manifestanţi ca muniţie.

Între timp, dezbaterile din Parlament cu privire la votul asupra măsurilor de austeritate contestate în stradă continuau.

Antonis Samaras, preşedintele Noii Democraţii (dreapta), reprezentată în Guvernul de coaliţie, a îndemnat deputaţii să voteze pachetul de măsuri ce prevăd împrumuturi publice în valoare de 130 de miliarde de euro şi o reducere a creanţelor prin ştergerea unor datorii în valoare de 100 de miliarde de euro în schimbul unui set de prevederi ce reduc nivelul de viaţă al grecilor, un moment "determinant şi crucial" în istoria ţării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO