Business Internaţional

Peste 33.000 de refugiaţi au intrat în Germania în zece zile

Peste 33.000 de refugiaţi au intrat în Germania în...

Autor: Roxana Maciuca

06.01.2016, 12:02 107

"Zilnic, aproximativ 3.000 de refugiaţi ajung în Germania", a declarat ministrul de Interne al Bavariei, Joachim Hermann, membru al partidului Uniunea Creştin-Socială, partenerul de coaliţie al Partidului Creştin-Democrat (CDU) al lui Merkel.

"Aceste cifre sunt, pur şi simplu, prea mari", a adăugat Hermann.

Săptămâna trecută, premierul bavarez, Horst Seehofer, a susţinut, într-un interviu acordat ziarului german Bild, că Germania trebuie să limiteze numărul de imigranţi în ţară, întrucât are o capacitate maximă de acceptare a 200.000 de solicitanţi de azil pe an, lansând o dezbatere puternică în coaliţia de la guvernare.

Merkel a refuzat până în prezent să stabilească o limită în privinţa numărului de imigranţi. Iar cu ocazia noului an s-a adresat cetăţenilor germani, afirmând că fluxul de imigranţi din ţară "este o oportunitate pentru ziua de mâine".

În condiţiile în care, în Germania, au fost depuse circa 1,1 milioane de solicitări de azil, propunerea lui Seehofer ar însemna ca ţara să accepte în 2016 mai puţin de o cincime dintre imigranţi faţă de anul precedent. Bavaria este una dintre cele mai afectate regiuni din Germania de criza imigranţilor, aflându-se în sudul ţării pe unde intră cei mai mulţi extracomunitari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO