Principalul obiectiv al băncilor centrale din ţările G7 este să asigure stabilitatea preţurilor şi să menţină inflaţia aproape de 2% pentru a oferi certitudinea de care mediul privat şi consumatorii au nevoie pentru a-şi face planuri sigure pe termen scurt, scrie The Telegraph.
Ţările dezvoltate sunt obişnuite cu deflaţia „bună“, care descrie scăderea preţurilor în anumite sectoare datorită creşterii competiţiei între companii, îmbunătăţirii productivităţii şi eficienţei şi ofertei mai mari. În aceste condiţii, preţurile mici înseamnă putere de cumpărare mai mare pentru populaţie şi prosperitate mai multă. Economiştii încep să-şi facă griji atunci când preţurile încep să scadă la scară largă. Aceasta este deflaţia „rea“, cauzată de creşterea economică slabă şi de reducerea cererii, care determină companiile să-şi diminueze preţurile în încercarea de a-şi păstra clienţii şi cota de piaţă. Preţurile pot scădea şi atunci când materiile prime folosite în procesul de producţie costă mai puţin. Eforturile de a identifica ce fel de presiuni influenţează în prezent inflaţia sunt complicate de prăbuşirea cotaţiilor petrolului, care s-a ieftinit sub 50 de dolari pe baril, de la 110 dolari în iunie, pe fondul supra-producţiei.
„Este adevărat că deşi capacitatea de producţie în industria materiilor prime a crescut într-un ritm alert în ultimii ani, stimulată în mare parte de cererea din China, inflaţia se afla dinainte la un nivel surprinzător de scăzut“, a explicat Stephen King, economist-şef la HSBC. Analiştii de la Goldman Sachs estimează că inflaţia din ţările G7 va varia între 0% în Italia şi 1,7% în Canada. Ultima dată când membrii grupului s-au confruntat cu o astfel de problemă a fost în timpul „Marii Depresiuni“.
Aproape o treime din elementele care alcătuiesc „coşul“ zilnic standard de bunuri vândute în zona euro înregistrau scăderi de preţ în noiembrie. „Suntem încă departe de situaţia Japoniei, unde preţurile a 50%-60% din elementele coşului cu produse se aflau în deflaţie în perioadele 2000-2004 şi 2009-2012, însă este un indicator important dacă a fost menţionat de Banca Centrală Europeană în limbajul său la început negator privind evoluţia preţurilor“ a spus Pia Hutl, analist al think-tankului Bruegel.
Japonia, singura ţară din G7 cu inflaţie de peste 2%, s-a alăturat deja Marii Britanii şi SUA în folosirea quantitative easing-ului, o unealtă monetară neconvenţională care presupune tipărirea de bani pentru achiziţii de active cu scopul de a injecta lichiditate pe pieţe.
Pe de altă parte zona euro şi ţările G7 pot întâmpina dificultăţi chiar dacă reuşesc să evite deflaţia, deoarece un nivel scăzut al inflaţiei poate distruge recuperarea economică şi poate pune presiune pe economiile vulnerabile, în special pe cele cu datorii foarte mari care practic trebuie să plătească mai mult.
„Este un pericol real, cu atât mai mult cu cât este foarte greu să identificam deflaţia din timp, iar deflaţia în sine este un proces foarte costisitor.“, a spus Valentijn van Nieuwenhuijzen analist la ING.
