Cu toate că nu au propriile resurse de gaze naturale, mai toate ţările din Europa de Est se visează sau au cochetat cândva cu ideea de a fi jucători importanţi pe această piaţă, şi nu doar simpli consumatori. Animozităţile create de aceste vise arată că în privinţa gazelor interesele locale prevalează în faţa alianţelor regionale.
Deocamdată, singura ţară care se ridică rapid la nivelul de jucător regional important este Turcia. Iar gazele naturale ruseşti sunt în continuare de neînlocuit. Dintre ţările
est-europene, România este singura care are resurse de gaze viabile, însă este ocolită de toate proiectele mari şi noi de infrastructură de transport de combustibil din regiune.
Din Turcia pleacă spre Europa Balkan Stream, gazoduct care de curând a început să aducă gaze naturale ruseşti în Bulgaria şi Serbia şi care anul acesta s-ar putea să ajungă şi în Ungaria. De acolo, drumul gazelor ruseşti spre inima Europei este deschis.
Conducta a schimbat complet rutele de transport. Dacă în 2019 Bulgaria primea combustibil rusesc pe linia Ucraina-Moldova-România, acum România se alimentează prin ţara vecină. România a importat deja anul acesta gaze ruseşti prin Balkan Stream via Bulgaria, potrivit Independent Commodity Inteligence Services.
Tot prin Turcia ajunge în Europa, mai precis în Grecia, gazoductul TAP, prin care este transportat combustibil din Azerbaidjan. TAP are punctul final Italia. Bulgaria primeşte gaze prin această conductă, dar nu le transmite mai departe spre România şi Ungaria pentru că a întârziat în repetate rânduri construirea unui interconector la graniţa cu Grecia. A construit în schimb cu o viteză record secţiunea sa din Balkan Stream.
Tot în Balcani, Croaţia a căpătat o atenţie specială din partea importatorilor şi distribuitorilor de gaze datorită construirii unui terminal de gaze naturale lichefiate (GNL) la care Ungaria s-a abonat deja.
Autorităţile de la Budapesta s-au reabonat, pe termen foarte lung, şi la gaze ruseşti, încheind un acord de furnizare pe 15 ani cu Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze.
În 2018, când unele din aceste rute noi erau doar proiecte, câţiva specialişti spuneau că poziţia strategică poate face din Ungaria un centru regional în transportul şi vânzarea de gaze, deşi această ţară este săracă în resurse naturale în general şi în petrol şi gaze în special.
Mai recent, Budapesta a blocat extinderea spre Austria a conductei internaţionale BRUA, care ar fi trebuit să transporte spre Vest gaze extrase din viitoarele exploatări româneşti din Marea Neagră.
Astăzi, BRUA este considerat un proiect eşuat, în parte şi pentru că România nu valorifică acele resurse.
Mai la nord, Polonia, al cărei guvern vede în Rusia un pericol la adresa securităţii naţionale, vrea să construiască o conductă care să-i aducă gaze din Norvegia. Proiectul a fost blocat însă de Danemarca pe motivul că gazoductul ar putea perturba habitatul unor lilieci şi pârşi pe secţiunea de pe teritoriul său. Conducta ar fi trebuit să intre în funcţiune în octombrie 2022, perioadă în care expiră şi contractul pe termen lung al Poloniei cu Gazprom.
Acest lucru înseamnă că Polonia va trebui să importe gaze din Rusia şi după expirarea acestui contract, scrie S&P Global Platts.
În 2020, gazele ruseşti au acoperit jumătate din cererea poloneză. Polonezii au însă ca sursă alternativă de gaze un terminal de GNL, laudat ca fiind poarta de intrare a gazelor americane în Europa de Est.
Şi Polonia se visează un distribuitor şi exportator regional de combustibil tocmai datorită gazelor primite prin acest terminal şi prin gazoductul care ar trebui să vină din Norvegia. Între timp, în pofida problemelor cu Danemarca, Polonia continuă acolo unde este posibil lucrările la gazoductul care vine din Norvegia.
