Business Internaţional

Parmalat cere despagubiri de 7,1 mld. euro de la Credit Suisse First Boston

05.10.2005, 18:28 27

Parmalat Finanziaria a dat in judecata puternica banca de investitii Credit Suisse First Boston si a cerut despagubiri in valoare de 7,1 de miliarde de euro, informeaza Bloomberg.

Grupul cu sediul in Collechio, Italia, care pregateste de altfel revenirea pe bursa, si-a facut cunoscute intentiile printr-un anunt intr-un ziar italian.

Cel mai mare producator italian de alimente intentioneaza de asemenea sa solicite despagubiri si de la alte banci printre care UniCredito Italiano si Merrill Lynch.

Presedintele Parmalat, Enrico Bondi, a intentat procese prin care solicita daune de miliarde de dolari si auditorilor Parmalat dar si bancilor mari cu care a colaborat, printre care Bank of America si Citigroup. El sustine ca finantarea pe care acestea au furnizat-o a contribuit la frauda ce a determinat colapsul Parmalat.

De la Merrill Lynch International, Parmalat solicita daune de 126,5 milioane de euro.

"Credit Suisse First Boston va contesta acuzatiile. Acestea nu au nici un fundament", a declarat Franziska Scheele, purtatorul de cuvant al bancii.

Actiunile grupului italian vor fi cotate la bursa incepand cu 6 octombrie, la peste 21 de luni dupa ce au fost suspendate.

Parmalat va emite 1,6 miliarde de actiuni cu o valoare nominala de

1 euro fiecare, dupa ce creditorii au aprobat convertirea unei datorii de 14 miliarde de euro in actiuni.

Prevederile legale din Italia nu permit producatorului sa recupereze mai mult de 13,1 miliarde de euro din daune, care reprezinta suma de bani ce a determinat colapsul Parmalat.

Bondi a castigat deja peste 300 de milioane de euro din intelegerile pe care le-a facut cu Morgan Stanley si o divizie din cadrul Banca Intesa, cea mai mare banca din sistemul italian.

Actiunile Parmalat vor fi detinute, dupa convertirea datoriei in actiuni in proportie de 5,5 procente de Capitalia, a patra banca italiana in functie de active, in timp ce JP Morgan Chase va avea numai 2,3 procente.

In luna august a acestui an, Parmalat a dat in judecata UBS si Deutsche Bank de la care a pretins daune de 22 de miliarde de euro.

Nemultumirile companiei erau legate de vanzarile de obligatiuni din lunile care au precedat declararea falimentului grupului in anul 2003.

UBS a vandut 420 de milioane dintre actiunile Parmalat in iunie 2003, iar Deutsche Bank a initiat vanzarea a 350 de milioane de obligatiuni in luna septembrie a aceluiasi an, cu trei luni inainte ca Parmalat sa fie trasa la raspundere.

Procurorii care investigheaza cazul Parmalat au dovezile a zece ani de frauda a echipei de management.

In momentul in care compania a dat faliment in decembrie 2003, avea datorii de peste 14 miliarde de euro, de opt ori mai mari decat cele raportate de management. ioana.david@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO