Business Internaţional

Parlamentul grec a adoptat un buget de austeritate drastic pentru 2012

Autor: Ioana Bojan

07.12.2011, 08:25 330

Parlamentul grec a adoptat în noaptea de marţi spre miercuri un buget de austeritate drastic pentru 2012, mizând pe o reducere puternică a deficitului public şi un al cincilea an consecutiv de recesiune, care marchează hotărârea Atenei de a rămâne în zona euro, relatează AFP.

Pentru a reuşi să realizeze un excedent primar de 1,1 la sută în 2012, un obiectiv ambiţios ţinând cont de recesiunea profundă pe care o traversează ţara, Grecia trebuie să fie "hotărâtă" şi "sistematică" în efortul său, altfel istoria nu o va ierta, a declarat premierul Lucas Papademos, în faţa deputaţilor.

Guvernul de coaliţie (socialişti, dreapta, extrema-dreaptă), care putea conta teoretic pe 255 de voturi din totalul de 300 din Parlament, a obţinut 258 de voturi în favoarea acestui buget, din totalul de 299 de votanţi, 41 de deputaţi exprimându-se împotrivă, potrivit rezultatelor oficiale.

Bugetul pe 2012, criticat de manifestanţi, conţine noi creşteri de impozite, reduceri ale salariilor funcţionarilor şi ale numărului de salariaţi din sectorul public.

"Poziţia noastră în Europa nu este negociabilă", a precizat Papademos, care se confruntă cu decizii dure pentru a evita falimentul, în timp ce zona euro se luptă pentru a-şi păstra integritatea.

"Grecia este şi va rămâne o parte a Europei unite şi a euro", a adăugat premierul, fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), subliniind că această "participare" implică şi "obligaţii".

Acest buget de austeritate merge în paralel cu un plan de renegociere şi de ştergere a unei părţi a datoriei publice care afectează ţara şi cu un al doilea plan de ajutor lansat de ţările europene partenere.

În acest cadru excepţional, "viitorul ţării nu este decis doar pentru 2012, ci pentru tot deceniul care va veni", le-a spus premierul deputaţilor.

Bugetul pe 2012 al Greciei prevede o reducere a deficitului public la 5,4 la sută din PIB, faţă de 9 la sută din PIB preconizat în 2011, ceea ce reprezintă un efort imens în materie de reducere a cheltuielilor şi creştere a încasărilor fiscale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO