Business Internaţional

Papademos: Grecia riscă intrarea în default fără o nouă tranşă de bani

Papademos: Grecia riscă intrarea în default fără o nouă tranşă de bani

Autor: Adrian Voicu

04.01.2012, 20:29 659

Premierul Greciei Lucas Papademos a spus în faţa oamenilor de afaceri şi liderilor de sindicat că este posibilă o intrare în default dezordonat în martie dacă guvernul nu va obţine o nouă tranşă de bani de la creditorii internaţionali, informează Bloomberg.

"La mijlocul lui ianuarie, discuţiile vor începe cu troica (UE, FMI şi Banca Mondială - n.r. ) pe tema unui plan economic credibil pentru perioada 2012-2015", a spus Papademos.

"Implementarea unui acord de reducere a datoriei şi de continuare a finanţării ţării depinde de această întâlnire. Fără acest acord cu troica şi finanţarea ulterioară, Grecia se va confrunta cu un risc imediat de intrare în default dezordonat".

Declaraţiile premierului vin după ce în urmă cu o zi purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Pantelis Kapsis, declara că fără finanţarea venită din partea troicii Grecia ar putea ieşi din zona euro.

"Acordul de finanţare externă trebuie semnat, altfel vom ieşi de pe pieţe, vom ieşi din zona euro. Situaţia va fi mult mai grea", a declarat Pantelis Kapsis la un post de televiziune.

Este posibil ca toate aceste avertismente să aibă drept scop atragerea sprijinului populaţiei pentru măsurile de austeritate implementate de guvern şi, posibil, al creditorilor internaţionali.

Grecia încearcă să ajungă rapid la o înţelegere cu FMI, Comisia Europeană şi deţinătorii privaţi de obligaţiuni în privinţa detaliilor acordului de finanţare externă. Guvernul elen are următoarea scadenţă semnificativă pentru datorii în martie, riscând intrarea în insolvenţă dacă nu va obţine până atunci un împrumut extern.

Atena şi Bruxelles au respins în repetate rânduri varianta excluderii Greciei din zona euro, eveniment care ar putea agrava puternic criza datoriilor suverane din zona euro. Expunerea ri­dicată a marilor bănci europene la Gre­cia ar face ca un default al ţării să lo­vescă serios sistemul bancar, cu impli-caţii grave pentru economiile Europei.

Oficialităţile din Grecia şi UE au evitat până acum să expună ieşirea statului elen din uniunea monetară ca scenariu posibil. Mai mulţi oficiali greci au avertizat în ultimele zile că revenirea la drahmă ar fi "iadul" pentru ţară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO