Business Internaţional

Pandemia testează visul european. Mesajul lui Macron, în criză: Dacă ţările europene nu vor fi solidare, populismul va avea de câştigat, iar Uniunea Europeană riscă destrămarea

Pandemia testează visul european. Mesajul lui Macron,...

Autor: Mihai Draghici

16.04.2020, 21:14 342

Uniunea Europeană trebuie să aprofundeze integrarea şi să intensifice solidaritatea, afirmă, înr-un interviu acordat cotidianului Financial Times, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, avertizând că, în caz contrar, populismul va avea de câştigat, iar Uniunea Europeană riscă destrămarea.

Emmanuel Macron avertizează că Uniunea Europeană, "un proiect politic", riscă destrămarea dacă nu oferă susţinere unor economii afectate grav, precum Italia, pentru a le ajuta să se relanseze după criza pandemiei de coronavirus. Într-un interviu acordat cotidianului Financial Times de la Palatul Elysée, liderul de la Paris a declarat că "nu există altă opţiune" în afară de crearea unui fond european care să poată "emite obligaţiuni pentru datorii comune prin garanţii comune" în scopul finanţării statelor membre în funcţie de necesităţi, nu de dimensiunea economiilor. Ideea este refuzată de Germania şi Olanda.

Uniunea Europeană se confruntă cu "momentul adevărului" în eventuala decizie dacă este mai mult decât o piaţă economică unică sau nu manifestă solidaritate în cursul pandemiei, situaţie care riscă să alimenteze furia populistă în sudul Europei, afirmă Emmanuel Macron. "Dacă nu putem face acest lucru acum, eu vă spun că populiştii vor câştiga - astăzi, mâine, poimâine -, în Italia, Spania, poate şi în Franţa şi în alte părţi. Eu cred că UE este un proiect politic. Dacă este un proiect politic, factorul uman este prioritatea şi intră în joc noţiuni de solidaritate..., economia urmează direcţia şi să nu uităm că economia este o ştiinţă morală", argumentează Emmanuel Macron.

Franţa pledează pentru constituirea unui fond comun de circa 400 de miliarde de euro, în plus faţă de asistenţa financiară de urgenţă oferită deja de Banca Centrală Europeană şi de alte instituţii UE pentru atenuarea efectelor crizei generate de restricţiile antiepidemice. Iniţiativa este susţinută de Italia, Spania şi alte state din zona euro, dar Germania, Olanda şi alte ţări nordice se opun vehement mutualizării datoriilor, argumentând că propriii contribuabili ar deveni responsabili pentru creditele contractate de alte ţări. Liderii ţărilor şi instituţiilor UE se vor reuni săptămâna viitoare, prin videoconferinţă, pentru a discuta despre un astfel de plan şi despre alte instrumente de urgenţă.

Întrebat dacă eşecul negocierilor pentru crearea unui astfel de fond european ar risca declanşarea destrămării zonei euro, Emmanuel Macron a răspuns: "Da, trebuie să fim foarte clari - şi a conceptului european".

"Nu poţi avea o piaţă unică în care unii sunt sacrificaţi. Nu mai este posibil să avem finanţare care să nu fie mutualizată pentru cheltuielile făcute în lupta contra Covid-19 şi pentru acţiunile de relansare economică", a insistat preşedintele Franţei, explicând că majoritatea statelor europene au încălcat deja spiritul regulilor din tratatele comunitare pentru a aborda consecinţele economice ale pandemiei de coronavirus. Multe ţări renunţă la restricţiile privind subvenţiile, pe care, potrivit lui Emmanuel Macron, Germania le poate finanţa cu dobânzi mai mici decât Grecia ori Italia, pentru a salva locuri de muncă.

"Vom naţionaliza salariile şi contribuţiile financiare ale aproape tuturor companiilor. Asta vom face. Toate economiile noastre, inclusiv cele mai liberale din punct de vedere economic, fac acest lucru. Este împotriva tuturor dogmelor, dar asta este situaţia", a explicat Emmanuel Macron, subliniind că este în "dialog permanent" cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi cu Mark Rutte, premierul Olandei, şi apreciind că vor ajunge la un consens privind finanţarea relansării economiilor UE după criză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO